Comenzi la telefon: 021.312.22.21
Cod: 1156
Editura: Universul Juridic
Colectia: Buletinul jurisprudentei
Data aparitiei: Decembrie 2008
60,00 lei ( cu TVA)Soluțiile pronunțate de Curtea de Apel Cluj sunt socotite, desigur, în mod justificat, "repere ale jurisprudenței", în condițiile în care această instanță se bucură de un bine meritat prestigiu.
Colegiul de redacție, alcătuit din judecători la Secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a realizat o selecție riguroasă a soluțiilor pronunțate în anul 2007, reținând și prelucrând spre publicare unele dintre cele mai interesante hotărâri judecătorești. Astfel, fiecare cauză selectată este reprezentativă pentru cel puțin o chestiune punctuală relevantă de drept material sau procesual. Un alt criteriu de selecție al spețelor a fost varietatea, astfel încât lucrarea să intereseze practicieni și teoreticieni din cât mai multe domenii conexe dreptului; utilitatea lucrării, însă, depășește granițele celor care practică dreptul.
Indexul tematic, cuprinzând noțiunile de drept material și procesual ce apar în culegere, facilitează consultarea lucrării, o lucrare ce se impune de la sine.
Capitolul I. Drept civil
I.1. Partea generală. Persoanele
1. Act juridic. Lipsa consimțământului. Nulitate. Calificare de către instanță
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1816/R din 21 septembrie)
2. Capacitatea procesuală a persoanei juridice de a promova acțiune întemeiată pe dispozițiile art. VI alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 184/2002
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 963/R din 9 mai 2007)
3. Drepturi personale nepatrimoniale. Temeiul juridic în baza căruia se poate dispune încetarea săvârșirii faptei care aduce atingere unor astfel de drepturi
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 930/R din 4 mai 2007)
I.2. Proprietatea
4. Acțiune de drept comun în retrocedarea unui imobil expropriat întemeiată pe dispozițiile art. 35 din legea nr. 33/1994, exercitată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 67/A din 12 martie 2007)
5. Acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Competența de soluționare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 27/DC din 24 iulie 2007)
6. Acțiune de drept comun în revendicarea unei case parohiale, promovată în condițiile dreptului comun. Admisibilitatea acesteia prin prisma Legii nr. 182/2005. Inaplicabilitatea O.U.G. nr. 94/2000
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1319/R din 7 iunie 2007)
7. Acțiune în rectificare de carte funciară întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Necesitatea unei hotărâri judecătorești care să constate nulitatea titlului ce a stat la baza intabulării
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1484/R din 22 iunie 2007)
8. Acțiune în rectificare de carte funciară, formulată pe cale principală. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1470/R din 20 iunie 2007)
9. Acțiune în rectificarea înscrierii în Cartea funciară. Documentație tehnică extrajudiciară. Valoare probatorie
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 159/R din 29 ianuarie 2007)
10. Acțiune în revendicarea unei case parohiale. Competența materială
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 51/A din 19 februarie 2007)
11. Acțiune oblică. Chiriaș al unei locuințe preluate de stat de la Statusul Romano-Catolic din Ardeal cu titlu de donație. Legitimare procesuală activă. Legalitatea actului de donație
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 485/R din 9 martie 2007)
12. Acțiune promovată de un terț, având ca obiect anularea unei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001. Competența de soluționare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 26/ DC din 24 iulie 2007)
13. Acțiunea în constatare a nulității absolute a dispoziției emisă de primar. Calitate procesuală pasivă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 395/A din 12 noiembrie 2007)
14. Acțiunea în constatarea nulității actului juridic de înstrăinare a unei locuințe încheiat după data de 14 februarie 2001, cu nesocotirea prevederilor art. 44 din O.G. nr. 44/1999. Competență de soluționare după materie
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 16/DC din 25 aprilie 2007)
15. Carte funciară. Cerere de înscriere a dreptului de proprietate întemeiată pe un înscris care nu este opozabil tuturor coproprietarilor din Cartea funciară. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1437/R din 18 iunie 2007)
16. Cerere de înscriere a dreptului de proprietate într-o carte funciară închisă. Necesitatea existenței unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună redeschiderea cărții funciare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1560/R din 28 iunie 2007)
17. Cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii nr. 18/1991. Notare în cartea funciară. Admisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1254 din data de 1 iunie 2007)
18. Certificat de atestare a dreptului de proprietate. Acțiune având ca obiect recunoașterea limitelor de hotar. Drept de proprietate al pârâtului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2224/R din 2 noiembrie 2007)
19. Imobil preluat abuziv de stat. Acțiune având ca obiect restituirea în natură a unor terenuri pretinse în baza legilor fondului funciar, și a unor terenuri incluse în patrimoniul unei societăți comerciale. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 157/A din 27 aprilie 2007)
20. Imobil preluat abuziv de stat și restituit persoanelor îndreptățite. Prelungirea contractelor de închiriere în temeiul O.U.G. nr. 40/1999. Momentul de la care începe să curgă termenul de închiriere
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1936/R din 1 octombrie 2007)
21. Imobil preluat abuziv de stat. Acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun. Admisibilitate. Constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii. Relevanța în cauză a Hotărârii C.E.D.O. pronunțată în cauza Raicu c. România
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 677/R din 2 aprilie 2007)
22. Imobil preluat abuziv de stat. Persoană îndreptățită la restituirea unei cote-părți determinate. Înscrierea dreptului în Cartea funciară
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2001/R din 8 octombrie 2007)
23. Imobil preluat abuziv. Cerere de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente. Invocarea în cadrul noii acțiuni a art. 46 din Legea nr. 10/2001. Autoritate de lucru judecat
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 751/R din 16 aprilie 2007)
24. Imobil preluat abuziv. Cerere de restituire. Calitate procesuală activă. Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia. Fondul de pensii al profesorilor romano-catolici. Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba-Iulia
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 330/R din 19 februarie 2007)
25. Imobil preluat abuziv. Elemente relevând buna-credință a cumpărătorilor. Situația juridică a unității locative reprezentând o extindere a imobilului, edificată ulterior preluării
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 475/R din 28 februarie 2007)
26. Imobil preluat de stat fără titlu valabil. Acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Autoritate de lucru judecat. Dreptul la un bun în persoana moștenitorilor fostului proprietar și a chiriașilor cumpărători. Jurisprudența C.E.D.O., cauzele Păduraru și Raicu. Alegerea dreptului preferabil
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2572 din 20 decembrie 2007)
27. Imobil preluat de stat fără titlu valabil. Nevalabilitatea contractelor de vânzare cumpărare subsecvente. Invocarea jurisprudenței C.E.D.O. (cauzele Păduraru și Raicu). Existența unui bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul 1
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 439 din 1 martie 2007)
28. Imobil preluat în baza Decretului nr. 228/1948. Lipsa bunei credințe a cumpărătorilor în condițiile neverificării condițiilor prevăzute de legea de preluare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 2154 din 25 octombrie 2007)
29. Închiriere. Reînnoire a contractului în baza O.U.G. nr. 40/1999. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1564/R din 29 iunie 2007)
30. Legea nr. 10/2001. Acțiune în anularea dispoziției de restituire în natură introdusă de un terț. Competența de soluționare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 1/DC din 18 ianuarie 2007)
31. Legea nr. 10/2001. Acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Cauză ilicită. Irelevanța bunei credințe a cumpărătorului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 678/R din 2 aprilie 2007)
32. Legea nr. 10/2001. Acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la un imobil ce nu făcea obiectul Legii nr. 112/1995. Irelevanța bunei-credințe a cumpărătorului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 811/R din 23 aprilie 2007)
33. Legea nr. 10/2001. Acțiune în revendicare exercitată după intrarea în vigoare a legii speciale reparatorii. Inadmisibilitate. Notificare formulată tardiv. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 408/A din 14 noiembrie 2007)
34. Legea nr. 10/2001. Cerere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. Prevalența restituirii imobilelor în natură
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 1184/R din 25 mai 2007)
35. Legea nr. 10/2001. Cerere de restituire a terenului pe care s-a edificat, ulterior preluării abuzive, o construcție nouă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 363/A din 19 octombrie 2007)
36. Legea nr. 10/2001. Cerere de restituire în natură a unui imobil afectat de amenajări de utilitate publică. Admisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 171/A din 10 mai 2007)
37. Legea nr. 10/2001. Cerere în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Competență
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, sentința nr. 19/DC din 19 mai 2007)
38. Legea nr. 10/2001. Cesiunea drepturilor privind măsurile reparatorii pentru imobilele preluate de stat abuziv. Inopozabilitatea cesiunii
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 1 din 3 ianuarie 2007)
39. Legea nr. 10/2001. Contestație contra dispoziției primarului. Calitate procesuală. Situația terților
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 421/A din 16 noiembrie 2007)
40. Legea nr. 10/2001. Data comunicării dispoziției emise în baza acestei legi. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 200/A din 7 iunie 2007)
41. Legea nr. 10/2001. Dispoziție a primarului, dată în soluționarea altei notificări, prin care s-a recunoscut calitatea de moștenitor. Drept câștigat
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 303/A din 14 septembrie 2007)
42. Legea nr. 10/2001. Dispoziție emisă de primar. Atacarea acestui act de către un terț. Instanța competentă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 90/A din 21 martie 2007)
43. Legea nr. 10/2001. Entitate deținătoare a imobilului, necunoscută. Competența de soluționare a notificării
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 449/A din 12 decembrie 2007)
44. Legea nr. 10/2001. Imobil aflat în coproprietate, preluat abuziv de stat. Cerere de restituire formulată de unii dintre coproprietari. Admisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2557/R din 12 decembrie 2007)
45. Legea nr. 10/2001. Imobil cooperativizat. Competența soluționării notificării
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 12/A din 11 ianuarie 2007)
46. Legea nr. 10/2001. Imobil destinat prestării unor servicii medicale în cabinete private. Păstrarea afectațiunii imobilului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 546/R din 16 martie 2007)
47. Legea nr. 10/2001. Imobil donat statului. Caracterul abuziv al preluării. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 853/R din 26 aprilie 2007)
48. Legea nr. 10/2001. Imobil preluat abuziv de către stat. Notificare și acțiune formulate de beneficiarul unui antecontract de vânzare-cumpărare. Dovada dreptului de proprietate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 441/A din 5 decembrie 2007)
49. Legea nr. 10/2001. Inadmisibilitatea restituirii în temeiul acestei legi a unor imobile confiscate prin Legea nr. 312/1945
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 40/A din 15 februarie 2007)
50. Legea nr. 10/2001. Momentul inițial al termenului reglementat de art. 25 alin. (1)
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 445/A din 10 decembrie 2007)
51. Legea nr. 10/2001. Nedeschiderea unui nou termen pentru depunerea notificărilor prin Legea nr. 247/2005
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 301/A din 14 septembrie 2007)
52. Legea nr. 10/2001. Prescripția dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 488/R din 12 martie 2007)
53. Legea nr. 10/2001. Unitate deținătoare. Înțeles
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 83/A din 16 martie 2007)
54. Legea nr. 10/2001. Vânzare făcută sub imperiul Legii nr. 58/1974. Consecințe cu privire la teren
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 131/A din 24 aprilie 2007)
55. Legea nr. 18/1991. Renunțare la moștenire. Inadmisibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1799/R din 20 septembrie 2007)
56. Legea nr. 7/1996. Încheiere de înscriere provizorie a unui drept, neatacată Plângere împotriva încheierii de justificare a înscrierii provizorii. Inadmisibilitate.
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 478 din 8 martie 2007)
57. Legea nr. 7/1996. Plângere împotriva refuzului oficiului de cadastru și publicitate imobiliară de a elibera copii după conținutul unor dosare de carte funciară. Natura litigiului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 550/R din 19 martie 2007)
58. Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001. Notare în Cartea funciară. Dezmembrarea, comasarea și transcrierea imobilului. Consecințe asupra notării
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 432/R din 28 februarie 2007)
59. Obligație la încheierea contractului de închiriere în baza O.U.G. nr. 40/1999. Data de început a curgerii termenului de prelungire
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 901/R din 4 mai 2007)
60. Plângere împotriva încheierii de Carte funciară. Existența unei piedici obiective la intabulare. Aplicarea principiului legalității formale și materiale
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1610/R din 3 septembrie 2007)
61. Plângere la Legea nr. 10/2001 și cerere pentru constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare formulate prin aceeași cerere de chemare în judecată. Competența de soluționare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, sentința nr. 30/DC din 26 septembrie 2007)
62. Plângere la Legea nr. 10/2001. Calitate procesuală pasivă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 447/A din 12 decembrie 2007)
63. Reconstituire nelegală a dreptului de proprietate. Înstrăinări succesive ale terenului. Constatarea ulterioară a nulității absolute a titlului de proprietate. Îndreptățirea fostului proprietar rămas fără teren, la remiterea prețului actualizat
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2027/R din 10 octombrie 2007)
64. Rectificare de carte funciară. art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Aplicabilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 388/A din 2 noiembrie 2007)
65. Restituirea în natură a terenurilor preluate de stat fără titlu valabil după revizuirea constituției, în favoarea unui cetățean străin, moștenitor al foștilor proprietari tabulari. Admisibilitate.
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 344 din 17 octombrie 2007)
66. Servitute de trecere. Imobil aflat în coproprietate. Acordul necesar al tuturor coproprietarilor, pentru constituirea servituții. Necesitatea acordului tuturor coproprietarilor
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 1971/R din 5 octombrie 2007)
67. Servitute de trecere. Teren aflat în proprietate comună
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 1654/R din 7 septembrie 2007)
68. Teren atribuit în baza Legii nr. 18/1991. Regim juridic. Autoritate de lucru judecat
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2364/R din 19 noiembrie 2007)
69. Teren care, nefiind liber, nu poate fi restituit în natură. Înțeles
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 81/A din 16 martie 2007)
70. Uzucapiune. Imobil aflat în coproprietate. Posesie echivocă. Imposibilitatea fundamentării dobândirii dreptului de proprietate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1878/R din 26 septembrie 2007)
71. Uzucapiune. Joncțiunea posesiilor. Condițiile justului titlu
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 265/R din 12 februarie 2007)
72. Uzucapiune. Lot ajutător. Lipsa elementului psihologic. Precaritatea detenției
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 849/R din 25 aprilie 2007)
I.3. Obligații. Contracte
73. Acțiune în rezilierea unui contract de concesiune pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. Competență materială
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 378 R din 22 februarie 2007)
74. Acțiune în rezoluțiune. Antecontract de vânzare-cumpărare. Refuzul promitentului cumpărător de a se prezenta în vederea încheierii contractului în formă autentică, întemeiat pe pretenția acestuia de modificare a obiectului. Admisibilitate. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 964/R din 9 mai 2007)
75. Acțiune pauliană având ca obiect anularea unei tranzacții judiciare. Admisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1354/R din 11 iunie 2007)
76. Contract de donație încheiat în anul 1972. Plecarea din țară a donatorilor imediat după încheierea donației. Lipsa cauzei. Nulitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 318/A din 21 septembrie 2007)
77. Contract de vânzare-cumpărare. Nulitate. art. 44 din O.U.G. nr. 38/2001. Prescripția dreptului la acțiune
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 437/A din 23 noiembrie 2007)
78. Partaj de ascendent-donație. Lipsa formei autentice. Condițiile aplicării art. 1167 alin. 3 Cod civil
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1886/R din 28 septembrie 2007)
I.4. Succesiuni
79. Pasiv succesoral. Datorie comună a soților, achitată de către soțul supraviețuitor după decesul celuilalt soț. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 328/R din 19 februarie 2007)
I.5. Răspunderea statului pentru erori judiciare
80. Răspunderea statului pentru erori judiciare în procesul civil. Dreptul la un recurs efectiv. Inadmisibilitatea cenzurării legalității unei hotărâri judecătorești irevocabile pe această cale
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 71 din 14 martie 2007)
81. Răspunderea statului pentru erori judiciare. Repararea pagubelor în cazul persoanei urmărită de securitate și arestată, fără a fi ulterior condamnată
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 381/R din 23 februarie 2007)
Capitolul II. Dreptul familiei. Protecția minorului
82. Acțiune în constatarea nulității adopției. Analiza cauzelor de nulitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 6/R/A din 4 mai 2007)
83. Acțiune în contestarea recunoașterii de paternitate. Condițiile admisibilității
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 99/R din 19 ianuarie 2007)
84. Acțiune în tăgada paternității. Titularul obligației de plată a cheltuielilor de judecată
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1815/R din 21 septembrie 2007)
85. Adopție. Acțiune formulată de adoptator pentru anularea adopției. Normele procedurale aplicabile
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 9/R/A din 28 septembrie 2007)
86. Divorț. Condițiile păstrării numelui purtat în timpul căsătoriei. Înțelesul sintagmei „motiv temeinic”. Determinarea cuantumului alocației de întreținere într-un raport cu elemente de extraneitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1899/R din 28 septembrie 2007)
87. Divorț. Încredințarea copilului minor în situația în care ambii părinți lucrează în străinătate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 1809/R/21 septembrie 2007)
88. Divorț. Încredințarea copilului minor unuia dintre părinți. Criterii de apreciere a interesului copilului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1974/R din 5 octombrie 2007)
89. Divorț. Încredințarea minorului unuia dintre părinți. Criterii de apreciere
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 712/R din 5 aprilie 2007)
90. Dreptul bunicilor paterni de a avea legături personale cu copilul încredințat mamei spre creștere și educare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 169/R din 26 ianuarie 2007)
91. Măsuri speciale de protecție a copilului. Plasament. Condiții de instituire
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1489/R din 22 iunie 2007)
92. Partajul bunurilor comune ale soților. Înlăturarea prezumției de egalitate a cotelor de contribuție ale soților
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 1601/R din 6 iulie 2007)
Capitolul III. Dreptul muncii. Asigurări sociale
III. 1. Dreptul muncii
93. Acțiune în regres întemeiată pe dispozițiile Codului muncii. Competența materială
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, sentința nr. 14/DC din 11 aprilie 2007)
94. Anularea măsurii desfacerii contractului de muncă. Reintegrarea contestatorului în postul deținut. Desființarea postului. Revizuire
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2422/R din 26 noiembrie 2007)
95. Cadre didactice. Drepturi salariale pretinse după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 17/2006
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 8/R din 9 ianuarie 2007)
96. Cadre didactice. Drepturi salariale. Legitimare procesuală pasivă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2160/R din 26 octombrie 2007)
97. Caracterul consensual al contractului de muncă. Admisibilitatea clauzelor penale care nu încalcă dispoziții imperative ale legii
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1523/R din 11 septembrie 2007)
98. Caracterul consensual al contractului individual de muncă. Posibilitatea redării valabilității unei convenții anterior revocate, prin consimțământ mutual. Desfacerea contractului individual de muncă datorită desființării postului ocupat
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1395/R din 14 iunie 2007)
99. Caracterul minimal al contractului colectiv de muncă unic la nivel național. Obligațiile angajatorului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2540/R din 7 decembrie 2007)
100. Competența teritorială în materia litigiilor de muncă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 253l/R din 7 decembrie 2007)
101. Concediere pe durata incapacității temporare de muncă. Imposibilitatea legală a invocării în fața instanței a altor motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1701/R din 11 septembrie 2007)
102. Concedierea angajatului unei societăți cooperatiste. Necompetență
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1996/R din 5 octombrie 2007)
103. Concedierea prevăzută de art. 61 lit. e) din Codul muncii
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2004/R din 9 octombrie 2007)
104. Conflict de drepturi având ca obiect acordarea măsurilor de protecție socială prevăzute de O.U.G. nr. 8/2003, aprobată și modificată prin Legea nr. 569/2003
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 371/R din 22 februarie 2007)
105. Conflict de drepturi. Sancțiuni disciplinare. Termen de prescripție
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1620/R din 4 septembrie 2007)
106. Consilieri juridici. Drepturi salariale. Sporul de confidențialitate. Sporul de mobilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1596/R din 3 iulie 2007)
107. Contract de performanță. Drepturi salariale. Drept la acțiune. Prescripția dreptului la acțiune
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1922/R din 28 septembrie 2007)
108. Contract individual de muncă. Modificare. Acordul părților
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 675/R din 30 martie 2007)
109. Contractul individual de muncă. Obligațiile salariatului, ulterioare formării sale profesionale
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2478/R din 30 noiembrie 2007)
110. Controlor financiar. Drepturi salariale. Calculul sporului de vechime în muncă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1335/R din 8 iunie 2007)
111. Conținutul dreptului de diurnă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2057/R din 12 decembrie 2007)
112. Desfacere a contractului individual de muncă. Abuz de drept. Acțiune în despăgubiri
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1984/R din 5 octombrie 2007)
113. Desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a reducerii activității unității. Aplicarea criteriului apartenenței sexuale. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1221/R din 29 mai 2007)
114. Desfacerea contractului individual de muncă. Absențe nemotivate de la serviciu. Culpa concurentă a angajatorului. Consecințe
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2092/R din 18 octombrie 2007
115. Desfacerea contractului individual de muncă. Cercetare disciplinară. Lipsa convocării efectuate în formă scrisă. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1837/R din 21 septembrie 2007)
116. Drepturi salariale neacordate. Actualizarea cu rata inflației. Temei juridic
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2127/R din 23 octombrie 2007)
117. Indemnizație de concediu. Primă de concediu. Distincție. Neacordarea primei de concediu, analizată din perspectiva principiului nediscriminării
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1855/R din 25 septembrie 2007)
118. Interdicția de a se opera rețineri din salariu, în absența unei hotărâri judecătorești irevocabile
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 241 O/R din 23 noiembrie 2007)
119. Magistrat decorat cu „Meritul judiciar”. Calculul impozitului pe salariu. Natura litigiului ce tinde la recuperarea prejudiciului creat
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 883/R din 27 aprilie 2007)
120. Magistrați. Indemnizație lunară. Venit brut lunar. Distincție
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1362/R din 11 iunie 2007)
121. Magistrați. Tichete de masă și tichete cadou. Netemeinicia cererii pentru obligare la plata echivalentului bănesc
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1633/R din 4 septembrie 2007)
122. Modificarea clauzelor contractului individual de muncă. Felul muncii. Înțeles
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1831/R din 21 septembrie 2007)
123. Personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Drepturi salariale ale grefierilor dactilografi care au exercitat efectiv activitatea grefierului de ședință conform planificării
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2498/R din 4 decembrie 2007)
124. Personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Șofer. Drepturi salariale
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2157/R din 26 octombrie 2007)
125. Plata drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă în funcție. Caracterul lămurit al înțelesului și întinderii dispozitivului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 18/C/R din 11 septembrie 2007)
126. Plăți compensatorii. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 966/R din 10 mai 2007)
127. Polițiști. Funcționari publici. Competența instanței de contencios administrativ
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 461/R din 6 martie 2007)
128. Primă de vacanță. Prescripția dreptului la acțiune. Efectele deciziei în interesul legii
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1509/R din 22 iunie 2007)
129. Răspundere civilă contractuală. Prejudiciu material suferit din culpa angajatorului. Dreptul salariatului la despăgubiri
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2366/R din 19 noiembrie 2007)
130. Răspundere patrimonială. Criterii de stabilire. Condițiile restituirii garanției gestionarului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1743/R din 14 septembrie 2007)
131. Răspunderea gestionarului în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt cu autori necunoscuți
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1937/R din 1 octombrie 2007)
132. Răspunderea patrimonială a regizorului pentru pagube aduse angajatorului prin neprezentarea spectacolului regizat. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1366/R din 12 iunie 2007)
133. Salariu. Dovada plății. State de plată
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 746/R din 13 aprilie 2007)
134. Simulație prin deghizare parțială în scopul eludării obligațiilor fiscale
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1771/R din 18 septembrie 2007)
135. Termenul de constatare a rezultatelor evaluării performanțelor individuale ale angajatului. Liberul acces la o instanță
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1996/R din 5 octombrie 2007)
136. Tichete de masă. Acțiune având ca obiect obligarea instituției bugetare la acordarea acestora
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 501/R din 13 martie 2007)
III.2. Asigurări sociale
137. Agricultori. Stabilirea dreptului la pensie. Procedură și competență
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 525/R din 16 martie 2007)
138. Asigurări sociale. Acțiune directă în revizuirea drepturilor de pensie. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1577/R din 29 iunie 2007)
139. Asigurări sociale. Calcularea pensiei. Majorarea punctajului în temeiul art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1949/R din 2octombrie 2007)
140. Asigurări sociale. Contract individual de muncă cu timp parțial. Condițiile legale ale acordării indemnizației de șomaj
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1859/R din 25 septembrie 2007)
141. Asigurări sociale. Decizie de pensionare. Controlul de legalitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 467/R din 6 martie 2007)
142. Asigurări sociale. Decizie de recalculare a pensiei. Competența instanței de judecată
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1581/R din 29 iunie 2007)
143. Asigurări sociale. Decizie de recalculare a pensiei. Înscrisuri constatatoare ale drepturilor salariale distruse. Repere pentru calculul drepturilor de pensie
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1740/R din 14 septembrie 2007)
144. Asigurări sociale. Decizie de recalculare a pensiei. Termen de contestare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1744/R din 14 septembrie 2007)
145. Asigurări sociale. Indemnizație de creștere a copilului. Angajați cu timp parțial de muncă. Stagiu de cotizare. Aplicarea legii în timp
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2063/R din 12 octombrie 2007)
146. Asigurări sociale. Magistrat. Actualizarea pensiei de serviciu
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2544/R din 10 decembrie 2007)
147. Asigurări sociale. Majorarea punctajului conform art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1590/R din 29 iunie 2007)
148. Asigurări sociale. Natura raportului stabilit între pensionar și Casa județeană de pensii
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1942/R din 2 octombrie 2007)
149. Asigurări sociale. Pensie anticipată parțială. Lipsa dovezilor referitoare la achitarea contribuțiilor de asigurări sociale
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2562/R din 14 decembrie 2007)
150. Asigurări sociale. Pensie anticipată parțială. Vârstă standard de pensionare. Stagiu complet de cotizare. Repere de calcul
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1920/R din 28 septembrie 2007)
151. Asigurări sociale. Personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Condițiile acordării pensiei de serviciu
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 891/R din 2 mai 2007)
152. Asigurări sociale. Recalcularea pensiei de urmaș
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 974/R din 11 mai 2007)
153. Asigurări sociale. Recalcularea pensiei. Drept câștigat
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1747/R din 14 septembrie 2007)
154. Asigurări sociale. Recalcularea pensiei. Dreptul la păstrarea punctajului – cerere formulată anterior recalculării pensiei
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2021/R din 9 octombrie 2007)
155. Asigurări sociale. Recalcularea pensiei. Principiul contributivității
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1988/R din 5 octombrie 2007)
156. Asigurări sociale. Recalcularea pensiei. Stabilirea punctajului mediu anual
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 837/R din 24 aprilie 2007)
157. Asigurări sociale. Recalcularea pensiilor în baza H.G. nr. 1550/2004 și O.U.G. nr. 4/2005
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 11/R din 9 ianuarie 2007)
158. Asigurări sociale. Sisteme de pensii diferite. Valorificarea drepturilor de pensie
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2474/R din 30 noiembrie 2007)
159. Asigurări sociale. Solicitarea anulării unui răspuns al Casei județene de pensii. Calificare juridică
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2477/R din 30 noiembrie 2007)
160. Contestarea deciziei de recalculare a pensiei. Competența instanței de judecată
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 840/R din 24 aprilie 2007)
161. Decizie de pensionare. Cerere pentru obligare la emiterea unei noi decizii. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 841/R din 24 aprilie 2007)
162. Drepturi sociale. Calculul punctajului aferent unui an în care s-a cotizat un număr limitat de luni. Principiul contributivității. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 775/R din 17 aprilie 2007)
163. Recalcularea pensiei. Spor pentru munca sistematică peste program
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 583/R din 20 martie 2007)
Capitolul IV. Procedură civilă
4.1. Competența
164. Cerere de ordonanță președințială. Competența materială a instanței
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2516/R 5 decembrie 200)
165. Competența teritorială exclusivă. Art. 13 alin. 1 C. pr. civ.
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1767/R din 17 septembrie 2007)
166. Conflict de competență. Cerere pentru înființarea sechestrului asigurător
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, sentința nr. 37/DC din 8 noiembrie 2007)
167. Conflict de competență. Plata renumerației artiștilor interpreți. Caracterul civil al litigiului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, sentința nr. 17/DC din 2 mai 2007)
IV.2. Părțile
168. Acțiune având ca obiect constatarea dispariției unei persoane. Condiții care se cer îndeplinite pentru a deveni parte în proces
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1761/R din 17 septembrie 2007)
169. Acțiune civilă respinsă pentru lipsa calității procesuale active a municipiului reprezentat prin primar. Liberul acces la justiție
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 1973 /R din 5 octombrie 2007)
170. Calitate procesuală activă. Succesorul în drepturi al unui sindicat desființat abuziv.
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2556 din 12 decembrie 2007)
171. Capacitate procesuală de folosință. Promovarea acțiunii în evacuare de către o structură fără personalitate juridică. Consecințe juridice
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 996/R din 14 mai 2007)
172. Mandat acordat unui avocat în condițiile Legii nr. 51/1995 republicată. Dovada calității de reprezentant a avocatului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1353/R din 11 iunie 2007)
173. Protecția victimelor infracțiunilor. Acordarea de compensații financiare. Calitate procesuală pasivă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 10/RC din 2 aprilie 2007)
IV.3. Acțiunea
174. Cerere de chemare în judecată promovată de mandatar. Decesul mandantului, survenit anterior introducerii cererii. Consecințe juridice
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 78/A din 15 martie 2007)
175. Prescripția dreptului la acțiune în justiție. Cerere de repunere în termen. Inadmisibilitate. Invocarea propriei culpe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1462/R din 19 iunie 2007)
IV.4. Judecata
176. Citare la o altă adresă decât aceea indicată în cererea de chemare în judecată. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2123/R din 22 octombrie 2007)
177. Citare prin publicitate. Nelegalitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1653/R din 7 septembrie 2007)
178. Citarea pârâtului prin publicitate. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1260/R din 1 iunie 2007)
179. Condițiile respectării principiului contradictorialității
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 2040/R din 12 octombrie 2007)
180. Excepții procesuale invocate prin cererea de recurs. Mod de soluționare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2226/R din 2 noiembrie 2007)
181. Exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale. Temporizarea judecății dincolo de limitele unui termen rezonabil
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2092/R din 18 octombrie 2007)
182. Judecata. Decesul uneia dintre părțile aflate în proces. Suspendare de drept
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2488/R din 3 decembrie 2007)
183. Judecata. Încălcarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, în procesul civil
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1605/R din 3 septembrie 2007)
183. Judecata. Necomunicarea raportului de expertiză cu pârâta. Încălcarea dreptului la apărare și a principiului egalității armelor. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 674/R din 30 martie 2007)
185. Judecata. Suspendarea facultativă. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1879/R din 26 septembrie 2007)
186. Judecata. Suspendarea judecării cauzei în baza art. 184 Cod procedură civilă. Caracterul imperativ al procedurii. Distincție față de suspendarea dispusă în baza art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1477/R din 19 iunie 2007)
187. Necomunicarea copiei de pe cererea de chemare în judecată. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 2043 /R din 12 octombrie 2007)
188. Renunțare la dreptul subiectiv dedus judecății în fața instanței de recurs. Admisibilitate. Condiții.
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2566 din 17 decembrie 2007)
189. Sentință rămasă irevocabilă prin neatacare cu recurs. Renunțare la judecată. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1951/R din 2 octombrie 2007)
190. Suspendarea judecății în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă Obligația părții de a solicita repunerea pe rol a cauzei. Sancțiune
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 157/R din 26 ianuarie 2007)
IV.5. Hotărârea
191. Autoritatea lucrului judecat. Partea din hotărâre care este înzestrată cu acest atribut
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1322/R din 8 iunie 2007)
192. Cheltuieli de judecată. Onorariul avocatului. Condițiile aplicării art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1936/R din 1 octombrie 2007)
193. Completarea hotărârii. Situație când aceasta poate interveni
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 362/A din 19 octombrie 2007)
194. Hotărârea. Autoritate de lucru judecat. Identitate de obiect
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1688/R din 7 septembrie 2007)
195. Hotărârea. Autoritate de lucru judecat. Situație în care se poate aprecia că este prezentă tripla identitate, de părți, de obiect și de cauză, pretinsă de art. 1201 Cod civil
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 113/R din 26 ianuarie 2007)
196. Hotărârea. Nemotivare. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 459/R din 6 martie 2007)
197. Încheiere. Lipsa semnăturilor judecătorilor și a asistenților judiciari. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2403/R din 3 noiembrie 2007)
IV.6. Căile de atac
198. Apel. Decesul părții interesate să formuleze calea de atac. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 374/R din 22 februarie 2007)
199. Cale de atac calificată greșit în hotărâre. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 665/R din 30 martie 2007)
200. Căi de atac. Titulari
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 198/R din 24 ianuarie 2007)
201. Contestație în anulare specială. Condiții de admisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2460/R din 30 noiembrie 2007)
202. Contestație în anulare. Condiții de exercitare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 910/R din 4 mai 2007)
203. Contestație în anulare. Greșeală materială a instanței de recurs
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1715/R din 11 septembrie 2007)
204. Contestație în anulare. Invocarea clauzei de dezicere. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 437/R din 1 martie 2007)
205. Contestație în anulare. Necercetarea tuturor motivelor de recurs
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 925/R din 4 mai 2007)
206. Contestație în anulare. Nelegala citare, invocată de către o altă parte în proces. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1806/R din 20 septembrie 2007)
207. Contestație în anulare. Nemotivare. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 2523 /R din 7 decembrie 2007)
208. Contestație în anulare. Precedent judiciar. Rolul instanței supreme în reglarea conflictelor jurisprudențiale
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2560 din 14 decembrie 2007)
209. Data certă a comunicării sentinței. Recurs tardiv
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1002/R din 15 mai 2007
210. Disjungerea unor capete de cerere. Atacare separată cu apel a acestei dispoziții. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 203/A din 8 iunie 2007)
211. Excepții procesuale. Mod de soluționare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1873/R din 26 septembrie 2007)
212. Judecata. Calificarea greșită a căii de atac. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1758/R din 17 septembrie 2007)
213. Judecata. Cerere reconvențională pentru rectificare de carte funciară și stabilire linie de hotar. Competență și căi de atac
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 46/R din 15 ianuarie 2007
214. Judecata. Efectul devolutiv al apelului. Limite. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1568/R din 29 iunie 2007)
215. Judecată în apel care nu ține seama de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată. Consecințe
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 715/R din 5 aprilie 2007)
216. Recurs în interesul legii. Data la care își produc efectele deciziile pronunțate. Calitatea procesuală a oficiului de cadastru în căile de atac
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2389 din 22 noiembrie 2007)
217. Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecare. Insuficienta cercetare a fondului, prin administrarea tuturor probelor
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civ. nr. 1186/R/25 mai 2007)
218. Recurs. Condițiile aplicării art. 316 Cod procedură civilă. Schimbarea poziției procesuale. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1439/R din 18 iunie 2007)
219. Revizuire. Înscris doveditor reținut de partea potrivnică
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 377/R din 22 februarie 2007)
220. Revizuire. Obiectul cererii
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1567/R din 29 iunie 2007)
221. Revizuire. Termen
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2419/R din 26 noiembrie 2007)
222. Revizure. Motiv prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă. Descoperirea de înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 428/A din 19 noiembrie 2007)
IV.7. Executarea silită
223. Executare silită. Contestație la executare. Instanța competentă.
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 976/R din 11 mai 2007)
224. Executare silită. Contestație la titlu. Compunerea completului
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 18/C/R din 11 septembrie 2007)
225. Executare silită. Contestație la titlu. Limitele judecății
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 860/R din 27 aprilie 2007)
226. Executare silită. Întoarcerea executării efectuate în temeiul unei ordonanțe președințiale de evacuare
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2486/R din 3 decembrie 2007)
227. Partaj judiciar. Tranzacție. Cerere de împărțire a bunurilor formulată de creditorii unuia dintre foștii soți în procedura contestației la executare. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia nr. 1485/R din 22 iunie 2007)
IV.8. Proceduri speciale
228. Divorț. Recunoașterea hotărârii străine în România. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 391/A din 9 noiembrie 2007)
229. Ordonanță președințială. Soluționarea fondului litigiului dintre părți pe calea ordonanței președințiale. Inadmisibilitate
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1439/R din 18 iunie 2007)
230. Partaj judiciar. Împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei. Acțiune promovată de creditorul personal al unuia dintre soți
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1979/R din 5 octombrie 2007)
231. Partaj judiciar. Partajarea în natură a imobilului. Condiții
(Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 1877/R din 26 septembrie 2007)
