Feedback




Dan Drosu Saguna

Dan Drosu Șaguna s-a născut la data de 17 iulie 1948, în satul Pantelimon (județul Constanța). A urmat studii la Facultatea de Drept din cadrul Universității București (1969-1973), obținând apoi titlul științific de Doctor în drept (1983).

După absolvirea facultății, în anul 1973, a fost încadrat ca asistent universitar la Catedra de Drept public a Facultății de Drept din București, la disciplinele Drept financiar, Drept administrativ și Relații și Organizații Economice internaționale. Este avansat la gradele didactice de lector universitar, titular al cursului de Drept financiar (1984-1990), conferențiar universitar, titular la disciplinele Drept financiar și fiscal și Drept bancar și valutar (1991-1995) și apoi profesor universitar, titular la aceleași discipline (din 1995).

Numit prin Hotărârea Parlamentului nr.2 din 26 ianuarie 1993 Consilier de Conturi la Curtea de Conturi a României, prof. Dan Drosu Șaguna a fost desemnat ulterior de către Parlamentul României ca președinte al Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi a României (1 aprilie 1999 - 14 februarie 2002) și apoi președinte al Curții de Conturi a României (din 14 februarie 2002).

De asemenea, prof. Drosu Șaguna a mai fost decan al Facultății de Drept a Universității Creștine "Dimitrie Cantemir" (până în anul 1995), prorector al Universității "Andrei Șaguna" din Constanța (până în anul 1999). El este membru în Comisia de Drept, Științe Administrative a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (din 2003), profesor asociat la mai multe universități și instituții universitare (Universitatea Ecologică din București, Universitatea "Titu Maiorescu", Universitatea "Româno - Americană"), membru de onoare al Universității Creștine "TRIAS" Leeuworden, Olanda, membru de onoare al Fundației "Andrei Șaguna", membru de onoare al Universității. "THAMMASAT" din Thailanda și membru fondator al Fundației Creștine "Dimitrie Cantemir".

fara imagine

Nu pierde

NOUTATILE!

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele carti publicate de Dan Drosu Saguna



Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc. UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Selecteaza cantitatea dorita:
| NU PRECOMAND »
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc. Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.

Doresc sa rezerv buc.
| NU REZERV »
Adauga in cos
Alege o carte pe care o vei primi gratuit odata cu comandarea acestei carti: