Feedback




Gheorghe Iancu

Activitate didactică şi academică

Din anul 1990 am activitate didactică universitară, la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Drept, în funcţia de lector universitar, unde, pe lângă seminarii, predau cursul de drept constituţional şi instituţii politice pentru studenţii de la cursurile de zi, un curs postuniversitar la aceeaşi materie şi cursul de drept comparat pentru studenţii anului IV – curs de zi.
Din anul 1996 predau cursul de drept constituţional şi instituţii politice la Universitatea independentă „Titu Maiorescu” Bucureşti. Din anul 2004 predau la cursurile de master cursul de „ Institutii de drept constitutional al Uniunii europene” la Facultatea de Drept a Universitatii din Tg. Jiu, iar la Academia de Politie cursul de „Sisteme electorale comparate”.
În prezent sunt profesor universitar pentru materiile de drept constituţional şi instituţii politice şi pentru dreptul comparat.

Alte activităţi profesionale :

1982 – 1987 - CONSILIER JURIDIC ŞEF - MINISTERUL SILVICULTURII
1990 – 1995 - PROCUROR PENTRU TRIBUNALUL SUPREM (C.S.J.) - PARCHETUL GENERAL DE PE LÂNGĂ CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
1995 – 2000 - SECRETAR GENERAL - CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
2000 – 200 - CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - CONSILIER DE CONTURI Locul de muncă actual şi funcţia: INSTITUŢIA AVOCATUL POPORULUI, ADJUNCT AL AVOCATULUI POPORULUIActivitate didactică şi academică
Din anul 1990 am activitate didactică universitară, la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Drept, în funcţia de lector universitar, unde, pe lângă seminarii, predau cursul de drept constituţional şi instituţii politice pentru studenţii de la cursurile de zi, un curs postuniversitar la aceeaşi materie şi cursul de drept comparat pentru studenţii anului IV – curs de zi.
Din anul 1996 predau cursul de drept constituţional şi instituţii politice la Universitatea independentă „Titu Maiorescu” Bucureşti.
Din anul 2004 predau la cursurile de master cursul de „ Institutii de drept constitutional al Uniunii europene” la Facultatea de Drept a Universitatii din Tg. Jiu, iar la Academia de Politie cursul de „Sisteme electorale comparate”. În prezent sunt profesor universitar pentru materiile de drept constituţional şi instituţii politice şi pentru dreptul comparat.

Alte activităţi profesionale:

1982 – 1987 - CONSILIER JURIDIC ŞEF - MINISTERUL SILVICULTURII
1990 – 1995 - PROCUROR PENTRU TRIBUNALUL SUPREM (C.S.J.) - PARCHETUL GENERAL DE PE LÂNGĂ CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
2000 - SECRETAR GENERAL - CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
2000 – 2001 - CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - CONSILIER DE CONTURI Locul de muncă actual şi funcţia: INSTITUŢIA AVOCATUL POPORULUI, ADJUNCT AL AVOCATULUI POPORULUI

fara imagine

Nu pierde

NOUTATILE!

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele carti publicate de Gheorghe Iancu



Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc. UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Selecteaza cantitatea dorita:
| NU PRECOMAND »
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc. Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.

Doresc sa rezerv buc.
| NU REZERV »
Adauga in cos
Alege o carte pe care o vei primi gratuit odata cu comandarea acestei carti: