Feedback




Mircea Constantin Sinescu

Mircea Constantin SINESCUeste partener fondator al SINESCU & NAZAT.
După absolvirea Facultății de Drept a Universității ”Nicolae Titulescu”, a urmat cursurile Master-ului de Științe Penale și ale Master-ului de Drept al Afacerilor din cadrul aceleiași universități, fiind în prezent avocat definitiv în cadrul Baroului Bucureşti.

A fost colaborator în cadrul unei renumite societăţi de avocatură până la începutul anului 2011, specializându-se în diverse domenii de drept. În paralel cu exercitarea profesiei de avocat, a debutat și în cariera universitară, în prezent fiind asistent universitar la disciplinele Drept penal – partea generală și Drept penal – partea specială, îndeplinind și funcția de Secretar al Catedrei de Drept penal din cadrul Facultății de Drept a Universității ”Nicolae Titulescu”.

De asemenea, este și doctorand în Drept penal în cadrul aceleiași universități, activitatea de cercetare științifică fiind completată și de numeroasele articole și studii de specialitate publicate în reviste de circulație națională și internațională, dar și de participarea la numeroase conferințe naționale și internaționale în domeniu.

Practici

Drept penal şi procesual penal:

• Infracţiuni economice
• Infracţiuni de corupţie
• Criminalitate organizată
• Infracţiuni de piaţă de capital
• Infracţiuni informatice
• Infracţiuni electorale

Dreptul transporturilor

Tranzacţii comerciale
Dreptul mediului
Executări silite
Imobiliare şi construcţii
Drept contravenţional
Drept administrative
Arbitraj
Insolvenţă
Energie şi infrastructură
Media şi publicitate
Achiziţii publice
Protecţia datelor cu caracter personal
Dreptul proprietăţii ntelectuale şi industrial

fara imagine

Nu pierde

NOUTATILE!

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele carti publicate de Mircea Constantin Sinescu



Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc. UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Selecteaza cantitatea dorita:
| NU PRECOMAND »
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc. Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.

Doresc sa rezerv buc.
| NU REZERV »
Adauga in cos
Alege o carte pe care o vei primi gratuit odata cu comandarea acestei carti: