Grupul editorial Universul Juridic

Petrolul si gazele sunt coloana vertebrala a Iranului, o sursa uriasa de venit. Dar, pe langa numarul mare de sanctiuni internationale, lipsa de diversificare, dependenta de hidrocarburi, fac din economia iraniana un colos cu picioare de lut, gata sa se prabuseasca la cea mai mica fluctuatie a pietei titeiului si a politicii internationale.

Acum un secol, un geolog britanic, excentric, entuziast si aventurier a deschis in Iran ceea ce avea sa se dovedeasca o adevarata cutie a Pandorei. James B. Reynolds a descoperit roci saturate de petrol in zona Masjid-e Suleiman. Reynolds nu facea decat sa paseasca pe urmele baronului de origine germana Paul Iulius Reuters (care si-a dat numele celebrei agentii de stiri), care primea de la sahul Iranului, in 1872 drepturile exclusive pentru lucrari de infrastructura si exploatare a subsolului. Petrolul a facut din Iran un punct de atractie si de conflict intre marile puteri coloniale. Partea leului a revenit Imperiului britanic. Petrolul a facut din sahii iranieni, pana la revolutia islamica din 1979, simple marionete dirijate mai intai de la Londra apoi de la Washington.

Veniturile uriase din petrol au fost la baza dezvoltarii moderne a Iranului. Cu bani din petrol a fost pusa la punct infrastructura in anii 50, 60 si 70 si tot banii din petrol au ucis agricultura iraniana, neglijata de sahul amator de industrie. Intre timp, populatia nu beneficia de aceste venituri, nu existau programe sociale coerente iar la momentul revolutieie islamice in 1979, aproximativ 70% din populatie era analfabeta. Concentrarea pe petrol a facut din economia iraniana un bolnav pe umerii caruia stau subventii si ajutoare sociale zdrobitoare.

Toate celelalte ramuri ale economiei sunt, potrivit expertilor in economie locali si straini, insuficient dezvoltate, in umbra masinariei de petrol si, mai nou, de gaze.

Insa dincolo de peisajul politic si economic, ceea ce prea rar se vede in exterior, este Iranul „adevarat”, Iranul pe care il zarim printre randuri in „Pierdut in Iran”. Catalin Vrabie de fapt nu s-a pierdut in Iran, spre deosebire de multi altii care nu vad decat in alb si negru politic. Catalin Vrabie a pornit onest la drum, si-a parcus calatoria cu ochii bine deschisti, neinfluentat de opiniile altora. A rezultat un jurnal de calatorie, mai ales foarte onest, fara idei preconcepute si cu atat mai valoros.

Cu „Pierdut in Iran” facem cunostinta cu iranienii adevarati, cei care nu ajung mai niciodata in articolele de presa, iranienii calzi, curiosi si ospitalieri, cu Iranul modern dar si cu ecouri ale vechii Persii. Pentru cei ca mine care au mai fost in Iran, jurnalul de calatorie al lui Catalin Vrabie aprinde un dor de Iran greu de explicat. De exemplu, citind „Pierdut in Iran” am descoperit cu incantare ca am stat in acelasi loc ca si Catalin in Yazd si m-am bucurat de aceeasi gradina interioara minunata.

Cam asa este si Iranul de azi, prins intre ce se vede si ce nu se vede – ziduri aspre la exterior si o bogatie de racoare si gradini verzi in interior. Pentru cei care nu au mai fost acolo, cred ca „Pierdut in Iran” este cea mai buna cale sa le trezeasca ganduri de calatorie.

Carmen Gavrila
corespondent diplomatic
Radio Romania