Feedback
Siteurile Grupului editorial Universul Juridic
Acasa   |    Informatii    |    Contact
« Inapoi | Acasa > Drept > Drept civil > Drept civil. Partea generala. Editia a III-a
Drept civil. Partea generala. Editia a III-a Cuprins | Rasfoieste

Drept civil. Partea generala. Editia a III-a

Disponibilitate: Nu este pe stoc

Descriere

Lucrarea "Drept civil. Partea generala. Editia a III-a" este o versiune imbunatatita a editiei precedente, care transpune materia dreptului civil pe o structura de curs universitar si depaseste cu mult cerintele unui asemenea suport didactic, de altfel absolut necesar pentru inceperea studiului acestui domeniu de referinta al dreptului.

Astfel, pe de o parte, cursul "Drept civil. Partea generala. Editia a III-a" abordeaza institutiile fundamentale ale dreptului civil, iar, pe de alta parte, constituie o valoroasa interpretare a acestora, datorata in primul rand importantelor referiri la jurisprudenta in materie (cu evidentierea solutiilor recente din practica instantelor judecatoresti), dar si numeroaselor trimiteri la literatura de specialitate, rod al muncii atat a teoreticienilor, cat si a practicienilor.

Prin aceasta maniera de prezentare, cartea permite studentilor aprofundarea institutiilor de baza ale dreptului civil, dobandind astfel o metoda indispensabila pentru a le pune in practica, fiind un indrumator in activitatea profesionistilor dreptului.

Date tehnice

  • Titlu: Drept civil. Partea generala. Editia a III-a
  • Pret: 32,00 RON
  • ISBN: 978-973-127-276-4
  • Format: Academic
  • Pagini: 324

Cuprins

CAPITOLUL I 

DREPTUL CIVIL - RAMURà IN SISTEMUL DREPTULUI

Sectiunea I

Notiunea dreptului civil

1. Notiunea de drept

2. Notiunea dreptului civil

2.1. Intelesuri

2.2. Definitia dreptului civil

2.3. Precizari in legatura cu definitia dreptului civil

3. Importanta (pozitia) dreptului civil

Sectiunea a II-a 

Principiile dreptului civil roman

1. Consideratii generale

1.1. Principii fundamentale ale dreptului roman

1.2. Principii fundamentale ale dreptului civil

1.3. Principiile institutiilor dreptului civil

2. Principii fundamentale ale dreptului civil

2.1. Principiul proprietatii.

2.2. Egalitatea in fata legii civile

2.3. Imbinarea intereselor individuale cu cele generale

2.4. Ocrotirea si garantarea drepturilor subiective civile

Sectiunea a III-a 

Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

1. Necesitatea delimitarii

2. Criteriile de delimitare a dreptului civil de alte ramuri de drept

3. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

3.1. Dreptul constitutional si dreptul civil

3.2. Dreptul administrativ si dreptul civil

3.3. Dreptul civil si dreptul financiar

3.4. Dreptul civil si dreptul familiei

3.5. Dreptul civil si dreptul comercial

3.6. Dreptul civil si dreptul muncii si securitatii sociale

3.7. Dreptul civil si dreptul international privat

3.8. Dreptul civil si dreptul procesual civil

3.9. Dreptul civil si dreptul mediului inconjurator

3.10. Dreptul civil si dreptul penal

3.11. Dreptul civil si alte ramuri de drept

Pagina: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Intalneste autorul

Cojocaru Aspazia Aspazia Cojocaru s-a născut la data de 22 iulie 1946, în comuna Lozna (județul Botoșani). A absolvit cursurile Facultății de drept din cadrul Universității București în anul 1972, urmând apoi o serie de cursuri de specializare la Facultatea Internațională de... Citeste mai mult >

Spune-ne opinia ta!

Votul cititorilor: (0 voturi)
Daca ai citit aceasta carte, spune si celorlalti cat de mult ti-a placut!
  Adaugarea de comentarii o pot face doar membrii UJmag.ro

Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc. UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Selecteaza cantitatea dorita:
| NU PRECOMAND »
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc. Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.

Doresc sa rezerv buc.
| NU REZERV »