Grupul editorial Universul Juridic

Orasele se nasc si mor de mai multe ori intr-o singura viata. Ele au, cu fiecare secol trait, o viata diferita, iar, ceea ce ramane in urma, numim, generic, «patrimoniu». Bucurestiul are, in patrimoniul sau, multe legende legate de intemeiere dar si o realitate istorica de lunga durata pe care, cu greu, o putem rezuma. Culoarul de mijloc al Dambovitei a fost, pentru Evul Mediu, unul dintre putinele locuri de trecere catre Ardeal, prin mijlocul padurilor si al luncilor inundabile care strabateau campiile dunarene, in acele timpuri. Intotdeauna, la astfel de intersectari de drumuri comerciale, se formau asezari satesti care ofereau siguranta celor care tranzitau marfuri, dar si o piata de desfacere a produselor lor. Si, cum astfel de traversari aveau loc incepand cu incetarea ploilor, primavara si toamna, inainte de venirea zapezilor, intreaga regiune s-a adaptat economic traficului negustoresc, fidelizandu-l cu organizarea de targuri periodice cum au fost Mosii de Primavara si Mosii de Toamna. Satele Bucurestiului de azi au avut un astfel de targ, pe care orasul l-a pastrat la marginile sale pana in modernitate, sub numele de «Targul Mosilor» cu «Oborul de Vite». Iar drumul care ducea la acest targ s-a numit, cum era si firesc, «Calea Mosilor» sau «Podul Targului de Afara». Dar si vechile drumuri ale negotului si comertului regional si european se pastreaza in reteaua stradala a orasului de azi: Calea Victoriei a fost Podul Brasovului, inainte de a fi Podul Mogosoaiei; Bulevardul Coltei a fost Drumul Ploestilor, iar, de acolo, drumul mergea tot spre Brasov; Calea Grivitei a fost Podul de Pamant sau Podul Targovistei care mergea spre Sibiu; Calea Rahovei a fost Calea Craiovei ce ducea spre Drobeta si Belgrad; Calea Calarasilor ducea spre Dunare si Bizant; Calea Serban Voda, de azi, era Podul Beilicului, care se continua spre Dunare cu Soseaua Giurgiului si a Oltenitei; Soseaua Vergului era drumul Brailei. Iar toate aceste drumuri se intalneau, pentru a trece Dambovita, in zona pietei Unirii de azi, unde se afla un ostrov, iar debitul riului era mai sinuos, oferind posibilitati de traversare, restul malurilor fiind, in general, abrupte. Aceasta piata economica regionala a intrat, la un moment dat, in atentia domnitorului tarii. Si, incepand cu atentia data de domnie, acestor locuri, a inceput si istoria targului Bucurestilor. O poveste care se desfasoara de peste 600 de ani.

Sorin Bordusanu si Irina Airinei cartografiaza una dintre cele mai sensibile harți urbane, aceea a numelor aparent tainuite sau foarte des schimbate, cu trecerea generațiilor consumatoare de simboluri. Pana la prezenta lucrare, zona denumirilor, de locuri și strazi, ramasese, pentru București, un spațiu cartografiat doar sporadic. Autorii dovedesc, prin monografia de fata, forța multiculturalitații in modelarea harților simbolice ale unui mare oraș, deși de varsta destul de tanara, cum este Bucureștiul. Cu aceasta lucrare, Calatori prin București, harta simbolurilor incepe sa capete primele contururi, oferind cateva direcții de cercetare urbana. Irina Airinei si Sorin Bordusanu mai deschid, insa, un camp de studio foarte amplu, și anume acela al orașului multietnic, hranit, timp de sute de ani, de o puternica emigrație balcanica și apropiat orientala.

Este foarte tentanta ideea unor „Bucurestiuri” etnice, fiecare cu structura lui afectiva, profesionala, confesionala, psiho-patologica. A unor Bucurestiuri etnice asemeni unor cercuri concentrice, sisteme de culturi, comportamente, obiceiuri, traditii, cutume, mecanism care polarizeaza un intreg corpus urban.

Aceste lumi aparent separate si izolate prin diversitatea lor launtrica in comparatie cu autohtonii, au devenit elemente care s-au coagulat in esafodajul social local. Au adus un surplus de vitalitate, dinamizand segmente sociale apparent periferice, impingandu-le treptat catre ierarhii sociale, precum bejenarul apatrid, devenit functionar sau nobil prin calitatile sale specifice: razboinic, negustor, diplomat, etc.

Prof. univ. dr. Adrian Majuru