Evenimente 2011

24-25 iunie 2011, Conferinta cu tema 'Cunoasterea, intelegerea si aplicarea noilor coduri fundamentale ale Romaniei' – Constanta 24 iunie, 2011
24-25 iunie 2011, Conferinta cu tema "Cunoasterea, intelegerea si aplicarea noilor coduri fundamentale ale Romaniei" – Constanta

În data de 24 şi 25 iunie, Editura Universul Juridic a fost partenera conferinţei „Cunoaşterea, înţelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României”, desfăşurată săptămâna trecută la Constanţa.
    Conferinţa s-a încadrat în programul de perfecţionare continuă a avocaţilor, aprobat în cadrul Congresului Avocaţilor din 10-11 iunie 2011.
    Alocuţiunile de început au revenit în sarcina domnilor avocaţi Gabriel Grigore, decanul Baroului Constanţa, Ionel Haşotti, vicepreşedinte UNBR, şi Traian C. Briciu, director executiv INPPA.
    Prima temă, „Regimurile matrimoniale în Noul Cod civil”, a fost susţinută de conf. univ. dr. Marieta Avram, Facultatea de Drept – Universitatea din Bucureşti (membru al comisiei pentru elaborarea Codului civil şi al comisiei de elaborare a Legii pentru punerea în aplicare a Codului civil – cartea a II a „Despre familie” şi cartea a VII a „Dispoziţii de drept internaţional privat”).
    După o scurtă pauză, prezentarea temelor a continuat cu „Autoritatea părintească în Noul Cod civil” a doamnei conf. univ. dr. Milena Tomescu, Facultatea de Drept – Universitatea din Bucureşti, după care au fost trase concluziile primei zile.
    În cea de-a doua zi, sâmbătă, lect. univ. dr. Traian C. Briciu, Facultatea de Drept – Universitatea din Bucureşti, a susţinut tema „Cercetarea procesului în Noul Cod de procedură civilă”, fiind urmat de dr. Mircea Ursuţa, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea, membru al comisiei de elaborare a Legii pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă), care a prezentat „Sistemul căilor de atac în Noul Cod de procedura civilă”.
    Ultima lucrare prezentată a fost cea cu tema „Procedurile speciale în Noul Cod de procedură civilă” a domnului asist. univ. dr. Claudiu Dinu, Facultatea de Drept – Universitatea din Bucureşti (consilier de stat), după care s-au formulat şi concluziile celei de-a doua zile.

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos