Evenimente 2011

9 martie 2011, Concursul de Pledoarii de Drept Penal si Drept Procesual Penal 'Nicolae Titulescu' - 2011 09 aprilie, 2011
9 martie 2011, Concursul de Pledoarii de Drept Penal si Drept Procesual Penal "Nicolae Titulescu" - 2011

    Sâmbătă, 9 aprilie 2011, la Amfiteatrul 1 al Universităţii Nicolae Titulescu, s-a desfăşurat ultima etapă a Concursului de Pledoarii de Drept Penal şi Drept Procesual Penal ”Nicolae Titulescu”, eveniment organizat de Asociaţia Studenţilor Universităţii ”Nicolae Titulescu” – ASUNT cu sprijinul Editurii Universul Juridic şi al sponsorilor: S.C.A. „Micu, Zarafiu şi Asociaţii”, S.C.A. „Sinescu & Nazat”, C.I. „Nedelcu Constantin”.

    Participanţii calificaţi în ultima fază şi-au susţinut pledoariile pe baza unui dosar la prima vedere, pentru care au avut la dispoziţie o oră să îl pregătească. Membrii juriului, doamna judecător dr. Ioana Radu (şefa comisiei), domnul procuror drd. Edgar Dumbravă şi domnul judecător Cătălin Magdalena, au ales câştigătorii astfel:

I.             Locul I – Cantemir Nadia şi Ilie Sorin de la Universitatea Nicolae Titulescu;

II.           Locul II – Simion Denisa şi Negrea Cătălin de la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza;

III.         Locul III – Popa Andreea şi Rogoz Alina de la Universitatea Nicolae Titulescu;

IV.         Locul IV – Decă Mihăiţă şi Ştefănescu Costina de la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza;

V.           Premiul pentru cel mai bun orator – Decă Mihăiţă de la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.

    După terminarea concursului, s-au adus mulţumiri Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” pentru  că a acceptat participarea la acest concurs şi, totodată, tuturor participanţilor pentru  modul exemplar în care s-au prezentat, prestaţia lor fiind apreciată în mod deosebit de către juriu, de către invitaţi şi de către profesorii coordonatori.

    Nu în ultimul rând, organizatorii au mulţumit sponsorilor concursului, dar şi editurii Universul Juridic, din partea căreia premianţii au primit cadouri constând în cărţi.

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos