Feedback




Florin Bonciu

Educaţie şi titluri


2004: Profesor universitar


1994: Doctorat în ştiinţe economice la Academia de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale


1984: Licenţiat, Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerţ



Experienţa profesională


1986-1991, 2002 – prezent: Institutul de Economie Mondială


1991-2002: Agenţia Română de Dezvoltare


2002 – prezent: Universitatea Româno-Americană (conferenţiar universitar din 2002 şi profesor universitar din 2004)


2003-2007: Profesor asociat la Programul MBA Româno-Canadian



Cărţi publicate recent:


Economia mondială sub lupă: de la crize acute la crize cronice (co-autor), editura Pro Universitaria, București, 2010.


Investiţiile străine directe înainte şi după criza economică mondială, Editura Universitară, Bucureşti, 2011.


Politica de coeziune economică, socială şi teritorială a Uniunii Europene, (paginile 93 – 111), capitol în lucrarea Politici comune ale Uniunii Europene, coordonator Ghiorghi Prisăcaru, Editura Universitara, Bucureşti, 2011.


Economia mondială a secolului 21: o lume multipolară în căutarea unei noi paradigme, editura Pro Universitara, București, 2012.



Sursa: http://www.iem.ro/ro/categoryblog/492-florin-bonciu



fara imagine

Nu pierde

NOUTATILE!

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele carti publicate de Florin Bonciu



Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc. UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Selecteaza cantitatea dorita:
| NU PRECOMAND »
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc. Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.

Doresc sa rezerv buc.
| NU REZERV »
Adauga in cos
Alege o carte pe care o vei primi gratuit odata cu comandarea acestei carti: