Tiberiu-Vlad Patancius


Fara imagine
Este avocat în cadrul Baroului București, titular al Cabinetului de avocat „Patancius D. Tiberiu-Vlad”.

Educație și formare: studii universitare de doctorat, Facultatea de Drept, Universitatea din București (2014-2018), absolvite cu distincția magna cum laude; studii postuniversitare de specializare, disciplina Dreptul internațional al afacerilor, Catedra de Drept Privat, Academia de Studii Economice din București (2000-2001).

Activitate de cerce
- Issues related to the appearance, evolution, functions and utility of the legal expenses insurance contracts, especially within the European Union’s States, în LESIJ – Lex ET Scientia International Journal nr. 2/2017, Juridical Series, Ed. Universității „Nicolae Titulescu”, București, 2017, pp. 34-59;
- Considerații privind modalitățile de eficientizare a sistemului de ajutor public judiciar în materie civilă, în Revista Română de Drept Privat nr. 2/2017, pp. 205-234;
- Considerații privind caracterul juridic al somației de plată comunicate potrivit dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în Revista Română de Drept Privat nr. 5/2016, pp. 135-152;
- Procedura concilierii directe după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă: între desuetudine și necesitatea unei reglementări exprese, Analele Universității București, Seria Drept, 2016, pp. 164-190;
- Reprezentarea convențională a persoanei juridice în procesul civil: reglementare și aspecte practice, în volumul „Studii și Cercetări Juridice Europene” al ediției a 8-a a Conferinței internaționale a doctoranzilor în drept, organizată de Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, Ed. Universul Juridic, Timișoara, 2016, pp. 231-244;
- Administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici, instrument procesual util pentru degrevarea instanțelor de judecată, în volumul „Studii și Cercetări Juridice Europene” al ediției a 7-a a Conferinței internaționale a Doctoranzilor în drept, organizată de Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, Ed. Universul Juridic, Timișoara, 2015, pp. 153-163.

II. Prezentări realizate în cadrul conferințelor internaționale de profil:
o participare la ediția a 11-a a Conferinței internaționale „Challenges of the Knowledge Society” (CKS), organizată de Universitatea Nicolae Titulescu (București), Universitatea Complutense (Madrid) și Universitatea Deusto (Bilbao) – 12-13 mai 2017;
o participare la ediția a 8-a a Conferinței internaționale a doctoranzilor în drept, organizată de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest, Timișoara – 20 mai 2016;
o participare la ediția a 7-a a Conferinței internaționale a doctoranzilor în drept, organizată de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest, Timișoara – 15 mai 2015.
Vezi mai mult

Carti publicate de Tiberiu-Vlad Patancius


Nu pierde NOUTATILE!
Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele carti publicate de Tiberiu-Vlad Patancius!

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos