Grupul editorial Universul Juridic

Pachetul contine: 

1. Pierdut in Provence si pe Coasta de Azur. De la Nisa la Cannes și de la Saint Tropez la Monte Carlo și Menton

Campurile de lavanda, mistralul, cazinourile și ce faceau boierii romani de altadata in miezul iernii pe Riviera

   …Astazi, Riviera Franceza și-a diversificat enorm profilul socio-cultural. Mistralul aduce spre coasta parfumul campurilor de lavanda din jurul orașului Grasse, unde o sumedenie de alchimiști moderni folosesc athanor-ul pentru a zamisli miresmele seducției universale. Dinspre Marsilia, se raspandește, insa, pana dincolo de Menton aroma sosului de usturoi (aïoli) care unifica popoare și civilizații eterogene in jurul unui platou cu fructe de mare. Bolizii din Formula 1 iși tureaza motoarele pe traseul stradal din Monte Carlo (unicul de acest fel din lume), concurand zgomotos clinchetul fatidic al ruletelor din cazinou. Pe Croisette, la Cannes, se aud rafalele ca de mitraliera jucaușa ale tocurilor actrițelor venite la Festivalul de Film, iar la Nisa, pe Promenade des Anglais, se produce, deloc intamplator, un raccourci istoric, care ne reamintește istoria moderna a zonei, chiar daca, dupa oribilul atentat terorist din 2016, armata inca mai patruleaza cu gurile de foc ostentativ la vedere.

   Conglomerat turistic complex și impecabil amenajat, Riviera Franceza beneficiaza de 310 pana la 330 de zile de soare pe an, 115 kilometri de golfulețe mirifice (calanques) și plaje cu nisip sau – la Nisa – pietricele, zeci de terenuri de golf, nu puține stațiuni de schi in apropiere (zona este marginita de Alpii Maritimi) și, deloc in ultimul rand, peste 3.000 de restaurante, la care, cu meniurile scrise in franceza, engleza și rusa, se poate manca orice iți trece prin cap, de la candva umila socca (un fel de lipie de malai a marinarilor și docherilor saraci de altadata) la stridii și caviar.

  …Cum ar zice crupierul, les jeux sont faits pentru toata lumea pe Coasta de Azur și in Provence!

Dan-Silviu Boerescu

2. Pierdut in Dublin, pe Insula de Smarald. De la trifoiul Sfantului Patrick la o porție de fish and chips cu James Joyce sau cu trupa U2

Irlanda se bate mereu cu Sardinia, Corfu sau Ischia pentru titlul neoficial de adevarata Insula de Smarald a Europei. Și caștiga adeseori la scor de neprezentare! Ca sa ințelegi de ce se intampla asta este de ajuns sa faci o calatorie vara prin țara și sa innebunești efectiv de atata verde, care, pornind de la trifoiul (shamrock) Sfantului Patrick, va fi inspirat drapelul național și tricourile echipelor de aici. Dupa cum e de ajuns sa zabovești o zi și o noapte in Dublin, in zona Temple Bar, unde o pinta de bere buna nu se pune niciodata, dupa cum nu se pune nici a doua, nici a treia… niciuna pana la urma! Evident, la final o sa vezi stele verzi prelingandu-se pe pereții de caramida ai pub-urilor cochete, supraaglomerate și totuși incredibil de pașnice. De la verdele de smarald al vegetației rurale impecabil ingrijite, fie ca e vorba de peluza din fața casei sau de pașunea pe care pasc liniștite vacuțele din rasa Dexter (de doua ori mai mici decat masivele Hereford și abia atingand o treime din dimensiunile unei Holstein), se poate sari oricand la patina verzulie a unei statui reprezentandu-l pe scriitorul James Joyce… și rezultatul va fi același, cel puțin la o prima și euforica vedere: o țara frumoasa și curata in care nimic nu e lasat la voia intamplarii, care s-a transformat enorm in ultimele decenii fara sa-și piarda sau denatureze specificul, destinul, individualitatea.

3. Pierdut in Amsterdam, orasul tolerantei depline. Rembrandt, cartofi prajiti, trufe psihedelice si lalele negre

Rembrandt, Van Gogh, cartofi prajiți, trufe psihedelice și lalele negre Amsterdam nu este doar cel mai important oraș olandez și o metropola europeana careia nu poți sa-i gasești vreun termen de comparație, ci și o pagina mereu controversata de enciclopedie umana, care abunda in cifre halucinante și in informații contradictorii, ceea ce, totuși, nu-i micșoreaza puterea de atracție, ci dimpotriva. Cand imi faceam documentarea despre Amsterdam, primul lucru care m-a izbit a fost avalanșa de cifre care se rostogoleau din toate direcțiile. Astfel, orașul numara in jur de 821.000 de locuitori, insa aceștia aparțin unui numar de 180 de naționalitați. Aici, nu e deloc practic sa mergi cu mașina mica. De aceea, pe langa atatea și atatea biciclete, exista 216 tramvaie. Uneori, e mai practic sa locuiești pe apa, așadar sunt deja 2.500 de case plutitoare, amenajate pe barci și barje. Inclusiv pisicile abandonate au parte de o asemenea locuința lacustra. Viața sufleteasca și confortul moral-volițional conteaza enorm și pentru asta exista 75 de muzee, 207 picturi de Van Gogh, 14 hoteluri de cinci stele, 15 cinematografe și 16 cluburi (barurile, cafenelele, terasele, restaurantele și alte locații similare facand obiectul altor statistici). Amsterdam are 165 de canale, care insumeaza 100 de kilometri și concureaza serios, adesea surclasando, rețeaua stradala. Exista mai multe biciclete decat oameni și 25.000 dintre aceste mijloace de locomoție sunt aruncate sau dispar in canalele din Amsterdam in fiecare an. Și, daca mori in Amsterdam, dar nu ai familie, prieteni sau cunoștințe, atunci un poet va scrie o poezie și o va recita la inmormantarea ta...

4. Pierdut in Londra si pe Tamisa. Buckingham, Bib Ben, Lady Di si un anume Jack

Rareori a plouat la Londra in cele cateva dați in care am fost acolo dar, pentru mine, capitala Angliei, a Regatului Unit și a Imperiului Britanic ramane un oraș pe dos. O metropola fascinanta, supraincarcata de istorie și cultura, o incredibila scena artistica, totuși o lume care funcționeaza dupa alte reguli decat cele cu care eram obișnuit de acasa. De cateva ori, am ajuns pe malul Tamisei grație unor press trip-uri. Intr-o asemenea deplasare, nu prea ai momente moarte, totul se desfașoara conform unui plan bine stabilit de catre organizatori. Mi s-a intamplat insa o data sa fiu trimis la Londra singur, ca sa particip la un eveniment muzical. In aceasta unica deplasare de presa „la liber”, am fost cazat in inima orașului, in vechiul cartier Hammersmith. Nu era Notting Hill-ul lui Hugh Grant și nici nu te trezeai pe cap cu vreo Julia Roberts care se straduia sa demonstreze ca nu a expirat de tot și inca debordeaza de farmec. Dar era ceva, poate, și mai nostalgic-haios, cu caldaramul acela dintr-un soi de caramida roșie rimand perfect cu zidurile caselor. Fara presiunea timpului data de un program facut de alții, m-am plimbat de placere, fara niciun obiectiv anume, prin cartier. Și era sa mor, calcat de autobuz, de mai multe ori. Pierdut in reverie, mintea mea refuza sa priceapa din ce parte veneau mașinile acelea roșii, cu etaj, care navaleau peste mine implacabil. Și, uite așa, vreo trei-patru șoferi pakistanezi mustacioși m-au injurat amarnic pre limba lor, dupa ce au fost siliți sa franeze brusc pentru a nu ma transforma pe loc in black pudding pentru zombies sau in sheperd's pie pentru canibali. Londra chiar e un oraș pe dos, in care nici macar omnibuzele nu vin din direcția care trebuie!