Evenimente 2017

'Centenar Titu Maiorescu. 100 de ani de la trecerea în eternitate a fondatorului culturii romanesti moderne' 09 noiembrie, 2017
"Centenar Titu Maiorescu. 100 de ani de la trecerea în eternitate a fondatorului culturii romanesti moderne"

Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti a comemorat joi, 9 noiembrie 2017, un centenar de la trecerea în eternitate a lui Titu Maiorescu, întemeietorul culturii şi civilizaţiei româneşti moderne (1917-2017), în cadrul unei manifestări academice de anvergură.


Evenimentul "Centenarul Titu Maiorescu" a avut loc cu începere de la ora 10:00, în Aula Magna a Universităţii "Titu Maiorescu", Corpul M, et. 2 (Calea Văcăreşti, nr. 189, sector 4, Bucureşti). Sesiunea academică dedicată Fondatorului a fost organizată de Universitatea "Titu Maiorescu" în parteneriat cu Academia Română, Comisia Naţională a României pentru UNESCO, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România și Editura Universul Juridic.


Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unor înalte oficialităţi, reprezentanţi ai Guvernului, ai Parlamentului şi ai Bisericii Ortodoxe Române, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, personalităţi ale educaţiei, ştiinţei şi culturii din România şi din străinătate, academicieni, profesori universitari, cercetători ştiinţifici, studenţi și elevi. Printre invitaţii de seamă ai comemorării s-au numărat domnii Liviu Marian Pop, ministrul Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției, academicienii Eugen Simion şi Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanu, Episcop Vicar Patriarhal, prof. univ. dr. Dan Petre, directorul general al Institutului Diplomatic Român.


Sesiunea de comemorare şi omagiere a lui Titu Maiorescu a cuprins prelegeri academice, ţinute de membri ai Academiei Române şi de profesori universitari, care au relevat personalitatea, opera şi activitatea cărturar și om politic, contribuţia lui la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei româneşti. Cu prilejul acestei manifestări a fost lansată și lucrarea "Maiorescu, primul secol din eternitate", editată de Universitate, și a două volume clasice din exegeza maioresciană, reeditate în același cadru omagial. Nu în ultimul rând, "Centenarul Titu Maiorescu" a fost comemorat și prin două momente artistice de excepție: spectacolul "Dor de Eminescu", al domnului Ion Caramitru, şi un concert de muzică clasică şi modernă, ţinut de Ansamblul Violoncellissimo, condus de domnul prof. univ. dr. Marin Cazacu. Evenimentul a fost urmat de un cocktail, oferit participanţilor de către conducerea Universității "Titu Maiorescu".

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos