Carti din Contracte Online

Colecţia Contracte, concepută pentru a fi un instrument de lucru, se evidenţiază prin abordarea originală a contractelor analizate, fiind vizate, în primul rând, aspectele şi implicaţiile practice ale contractelor în discuţie, dar şi implicaţiile pe care acestea le au în mediul economic. Această colecţie se adresează celor care au deja cunoştinţe juridice, dar vor să aprofundeze un anumit tip de contract pentru consiliere la încheierea lui, negociere, redactare, mediere în legătură cu o cauză izvorâtă dintr-un contract.

Colecţia îşi propune o abordare inedită pentru mediul editorial românesc, şi anume faptul că problematica în discuţie este analizată din toate unghiurile posibile, cu ample referinţe de interdisciplinaritate, punându-se accent pe soluţii pertinente şi argumentate, dar şi pe speţele relevante din practica judiciară naţională şi internaţională. Modul de sistematizare şi aspectele de interdisciplinaritate permit o documentare completă asupra interpretării şi utilizării fiecărui contract, scopul nostru fiind de a face din fiecare carte a acestei colecţii un instrument util de lucru, dedicat practicienilor.

Universul Juridic
  • S-au gasit 4 produse

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans

Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos