Evenimente 2014

Concurs de procese simulate – ELSA Iasi 10 mai, 2014
Concurs de procese simulate – ELSA Iasi

Sâmbătă, 10 mai, ELSA Iaşi a organizat, în colaborare cu firma de avocatură PeliFilip şi editura Universul Juridic, faza finală a Concursului de Procese Simulate – Drept Civil. Proiectul a început în luna martie 2014, cu etapa preselecţiilor. În lunile aprilie şi mai a avut loc faza scrisă a proceselor simulate, echipele transmiţându-şi cererile de chemare în judecată, întâmpinările şi cererile reconvenţionale. Faza finală, a dezbaterilor orale, a avut loc în incinta Tribunalului Iaşi, reunind studenţi din anii II şi III de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza.

Concurenţii au pledat în faţa unui juriu format din Laura Popa, Oana Bădărău şi Ioana Grigoraş, avocaţi din cadrul PeliFilip.

Pentru anul II, locul I a fost câştigat de echipa formată din Tatiana Guţu şi Maria Gabor, fiind premiate cu 500 lei, locul II a revenit echipei formate din Sebastian Murariu şi Emanuel Ifrim, câştigând 350 de lei, iar pe locul III s-au situat Mirela Elisei şi Maria Ghinea, premiul fiind de 250 lei. Tatiana Guţu a fost numită Best Speaker, ea câştigând de asemenea suma de 150 lei.

Pentru anul III, Claudia Costan şi Alina Constantin au ocupat primul loc, cel de-al doilea a revenit echipei formate din Andreea Gogan şi Mădălina Dimache, iar Vlad Bîrta şi Petru Dublea au câştigat poziţia a 3-a. Titlul de Best Speaker i-a revenit Alinei Constantin, echipele bucurându-se de aceleaşi premii precum concurenţii de anul II.

Pe această cale, mulţumim Tribunalului Iaşi şi firmei de avocatură PeliFilip pentru tot sprijinul acordat în organizarea acestui concurs, precum şi partenerilor media pentru promovarea evenimentului.

ELSA Iaşi contribuie prin cele trei departamente principale (Activităţi Academice, Seminar&Conferinţe, Student Trainee Exchange Programme) la dezvoltarea culturală şi profesională a studenţilor şi a tinerilor jurişti. Implicând stagii de practică, seminare şi conferinţe, publicaţii sau procese simulate, ELSA are un singur scop, acela privind evoluţia tinerilor în sistemul juridic.

slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos