Evenimente 2014

Conferinta 'Intelegerea si aplicarea noilor coduri fundamentale ale Romaniei' - Bacau 21 iunie, 2014
Conferinta "Intelegerea si aplicarea noilor coduri fundamentale ale Romaniei" - Bacau

În zilele de 20 şi 21 iunie, Aula Universităţii "George Bacovia" din Bacău a găzduit conferinţa cu tema "Înţelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României". Evenimentul a fost organizat de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Baroul Bacău, în colaborare cu Editura Universul Juridic.

Evenimentul a început cu alocuţiuni introductive din partea domnului avocat Gigi Nucu Candet, decan al Baroului Bacău, prof. univ. dr. Dumitru Bontaş, Membru fondator al Universităţii George Bacovia din Bacău, şi doamnei Maria Violeta Chiriac, Preşedinta Curţii de apel Bacău, urmaţi fiind de domnul Claudiu Constantin Dinu, care a dat citire cuvântului domnului Traian Briciu, Directorul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.

În continuare, domnul Claudiu Constantin Dinu, lect. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti a prezentat câteva "Aspecte dificile din materia procedurilor civile speciale”, iar domnul av. Mircea Ursuţa, lect. univ. dr. la Universitatea din Oradea a închis ziua dedicată procedurii civile cu tema "Unele aspecte privind etapa scrisă şi propunerea probelor în procesul civil".

A doua zi a început cu tema
"Unele observaţii privind infracţiunile contra patrimoniului", prezentată de domnul Constantin Duvac, conf. univ. dr., cercetător asociat al Academiei Române – Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu". După o scurtă pauză, domnul Petruţ Ciobanu, lect. univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, lector INPPA la disciplinele Drept Penal şi Drept Procesual Penal, consilier în cadrul Consiliului Baroului Bucureşti şi consilier în cadrul Consiliului UNBR a vorbit despre "Garanţiile dreptului la apărare în cadrul procedurii de cameră preliminară".

Ultima temă a zilei de sâmbătă a fost prezentată de domnul Mihai Adrian Hotca, prof. univ. dr., decan al Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Administrative din cadrul Universităţii "Nicolae Titulescu" din Bucureşti – "Principalele modificări aduse de noul Cod penal în materia infracţiunilor contra persoanei".

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos