Evenimente 2012

Conferinta 'Marea criminalitate in contextul globalizarii' 16 martie, 2012
Conferinta "Marea criminalitate in contextul globalizarii"

Vineri, 16 martie, Editura Universul Juridic a participat la conferinţa "Marea criminalitate în contextul globalizării", eveniment organizat de Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică şi Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române. Manifestarea a avut loc în Aula "Ion Heliade Rădulescu" de la sediul Academiei Române din Calea Victoriei nr 125, începând cu ora 9.00.

Conferinţa, aflată la a doua ediţie, reprezintă rezultatul colaborării celor trei parteneri şi are ca obiectiv derularea unor evenimente dedicate specialiştilor din sistemul justiţiei penale şi cercetătorilor interesaţi de problematica criminalităţii în contextul unei societăţi în continuă transformare şi globalizare.

Organizatorii au reunit în cadrul lucrărilor punctele de vedere şi experienţa specialiştilor interesaţi de marea criminalitate care au dorit să-şi facă cunoscute rezultatele cercetărilor întreprinse până în prezent.

Au fost prezenţi la lucrările conferinţei reprezentanţi ai sistemului de justiţie penală (judecători, procurori, poliţişti, experţi criminalişti), criminologi, cercetători, cadre universitare, doctoranzi, masteranzi şi studenţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Între aceştia îi amintim pe Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice, doamna Rodica Stănoiu, Preşedintele Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică, Constantin Sima, preşedintele Asociaţiei Procurorilor din România, Emilian Stănişor, formator INM, George Antoniu, director ştiinţific onorific al Academiei Române, Vasile Stănescu, Membru de onoare al Academiei Române, Gheorghe Buta, Directorul Revistei Române de Jurisprudenţă, Ovidiu Predescu, Editor executiv al Revistei Dreptul, Constantin Duvac, cercetător asociat al Institutul de Cercetări Juridice, Iosif Friedmann-Nicolescu, Consilierul Consiliului Baroului Bucureşti, Mihai Şandru, coordonatorul Centrului de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.

Lucrările conferinţei au avut loc în două secţiuni: Criminologie şi Criminalistică, iar comitetul ştiinţific va selecta lucrările elaborate conform standardelor în vederea publicării lor într-un volum al conferinţei.

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos