Evenimente 2012

Conferinta 'Reglementari fundamentale in noul Cod Civil si in noul Cod de Procedura Civila' 18 februarie, 2012
Conferinta "Reglementari fundamentale in noul Cod Civil si in noul Cod de Procedura Civila"

Vineri, 17, şi sâmbătă, 18 februarie, începând cu ora 9.00, Aula Magna a Facultăţii de Drept a fost gazda conferinţei "Reglementări fundamentale în noul Cod Civil şi în noul Cod de Procedură Civilă".

Cuvântul de deschidere i-a revenit domnului conf. univ. dr. Flavius A. Baias (decan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti), care i-a acordat apoi cuvântul domnului Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei. În continuare, au mai rostit alocuţiuni doamna Alina Ghica (preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii) şi domnul Gheorghe Florea (preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România).

Începând cu ora 09:45 s-a dat startul primei secţiuni a Conferinţei, secţiune moderată de domnul prof. dr. Lucian Mihai. Primul care a luat cuvântul în cadrul acestei secţiuni a fost prof. dr. Valeriu Stoica, care a vorbit despre "Corelaţia dintre dreptul public şi dreptul privat cu referire la reglementarea dreptului de proprietate publică în noul Cod civil". A fost urmat de doamna prof. univ. dr. Virginia Vedinaş, care a prezentat "Controverse privind reglementarea proprietăţii publice potrivit noului Cod civil". A urmat domnul conf. univ. dr. Bogdan Bulai – "Impactul noului Cod civil asupra calificării infracţiunilor contra patrimoniului", după care doamna lect. univ. dr. Simona Gherghina cu tema "Consecinţele interdicţiilor de înstrăinare şi de grevare din art. 872 al noului Cod civil asupra finanţării investiţiilor publice". Secţiunea s-a încheiat cu discuţii legate de temele prezentate de vorbitori.

După o scurtă pauză, s-a dat startul celei de-a doua secţiuni, moderată de domnul prof. dr. Valeriu Stoica. Prima temă, "Implicaţiile Noului Cod civil asupra condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile", a fost dezbătută de domnii prof. univ. dr. Viorel-Mihai Ciobanu, lect. univ. dr. Traian Briciu şi asist. univ. dr. Claudiu Dinu. În continuare, domnul prof. univ. dr. Dragoş Sitaru şi doamna asist. univ. drd. Teodora Bantaş au prezentat "Consideraţii privind dispoziţiile de drept internaţional privat cuprinse în noul Cod civil". Ultimele două teme prezentate în această secţiune au fost "Arbitrajul voluntar intern şi internaţional în concepţia noului Cod civil" (lect. univ. dr. Radu-Bogdan Bobei) şi "Procedura divorţului în noul Cod de procedură civilă" (asist. univ. dr. Claudiu Dinu).

Secţiunea a treia, moderată de domnul conf. univ. dr. Romeo Popescu, a început cu tema "Culpa la desfacerea căsătoriei", susţinută de conf. univ. dr. Marieta Avram, urmată de "Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil – avantaj matrimonial sau instrument de planificare succesorală?" – Asist. univ. dr. Cristina Nicolescu. În continuare, doamna asist. univ. dr. Cristina Petre a vorbit despre "Consideraţii privind reproducerea umană asistată medical", iar domnul lect. univ. dr. Claudiu Buglea a prezentat "Normele conflictuale în materia dreptului familiei".

Ultima secţiune a zilei, cea de-a patra, a fost moderată de conf. univ. dr. Marieta Avram şi a început cu tema "Nulitatea parţială în noul Cod civil (sau despre clauze nule şi cele socotite nescrise)", susţinută de domnul conf. univ. dr. Marian Nicolae. Au urmat conf. univ. dr. Romeo Popescu – "Vânzarea cu plata preţului în rate şi rezerva proprietăţii", Lect. univ. dr. Razvan Dincă – "Vânzarea cu opţiune de răscumpărare", asist. univ. dr. George Ilie – "Riscurile în contractele translative de proprietate în Noul Cod civil", şi asist. univ. dr. Şerban-Alexandru Stănescu – "Impactul Noului Cod civil şi al dreptului Uniunii Europene asupra lex voluntatis", temă care a închis prima zi a Conferinţei.

A doua zi, sâmbătă, prima secţiune, moderată de domnul conf. univ. dr. Marian Nicolae, a început cu tema "Simulaţia în Noul Cod civil", susţinută de conf. univ. dr. Flavius Baias, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, urmat de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, asist. univ. dr. Raluca Mocanu – "Simularea personalităţii juridice în Codul civil. Incidenţa în plan penal şi procesual penal", conf. univ. dr. Milena Tomescu – "Răspunderea civilă pentru prejudiciul produs prin pierderea unei şanse", lect. univ. dr. Adriana Almăşan – "Răspunderea civilă pe parcursul formării contractului", asist. univ. dr. Andrei Zarafiu – "Noile dimensiuni ale raportului dintre răspunderea civilă delictuală şi răspunderea penală".

După pauza celei de-a doua zile, secţiunea a doua, moderată de conf. dr. Flavius Baias, a început cu "Izvoarele dreptului civil", temă abordată de prof. univ. dr. Lucian Mihai, celelalte patru teme fiind "Profesionistul – generalizarea şi abstractizarea conceptului de comerciant" – lect. univ. dr. Andreea-Teodora Stănescu, "Neexecutarea culpabilă a contractului" – lect. univ. dr. Cristina Zamşa, iar tema cu care conferinţa a fost încheiată a fost "Preluarea datoriei – o altă "noutate" adusă de Noul Cod civil" – Bogdan Dumitrache.

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos