Grupul editorial Universul Juridic

Despre lucrare

Lucrarea analizeaza relația dintre subsidiaritate, diversitatea naționala și standardele europene comune de protecție a drepturilor omului. Pornind de la ideea ca raspunderea primara pentru protecția drepturilor omului revine autoritaților naționale, in timp ce anumite organe internaționale de control au fost instituite pentru a oferi garanții suplimentare, principiul subsidiaritații se situeaza preponderent intr-o dimensiune instituționala și procedurala. Deși avantajele și riscurile pe care le presupune aplicarea principiului subsidiaritații in relația dintre sistemele juridice europene de protecție a drepturilor fundamentale au fost indelung analizate, dezbaterile sunt departe de a fi dus la concluzii definitive. Pe de o parte, subsidiaritatea este perceputa ca o soluție salvatoare pentru instituțiile europene deja sufocate de propriul succes, iar, pe de alta parte, ca un principiu duplicitar, ce pune in pericol efectivitatea protecției drepturilor omului la nivel european.

Legatura inedita

Abordarea relației dintre sistemele juridice naționale și cele europene prin prisma principiului subsidiaritații se impune in contextul in care, in prezent, majoritatea drepturilor individuale sunt consacrate atat in legislația naționala, cat și in Conventia europeana a drepturilor omului și in Carta drepturilor fundamentale a UE.

Puncte forte

criterii ale aplicarii principiului subsidiaritatii
trasaturi definitorii ale drepturile fundamentale prevazute de Conventie
abordare interdisciplinara cu referiri la drept international, drept constitutional, protectia internationala a drepturilor omului
subsidiaritatea si (auto)cenzurarea controlului CEDO
analiza relatiei dintre identitatea constitutionala si rezerva de constitutionalitate
referinte la peste 200 de hotarari relevante CEDO
subsidiaritatea si autonomia procedurala interna
ample referinte bibliografice

Cuvintele autorului despre lucrare:

Doctrina a constatat ca pluralismul sistemelor juridice presupune unele suprapuneri in ceea ce privește protecția drepturilor omului, din moment ce, in anumite circumstanțe, același drept poate fi invocat de catre individ atat in fața instanțelor naționale cat și in fața Curților de la Luxembourg și Strasbourg. In plus, instanțele naționale din Europa intervin nu numai in calitate de judecator al dreptului intern, ci și in calitate de judecator al Convenției in statele membre ale Consiliului Europei, respectiv in calitate de judecator al Cartei UE in statele membre UE.

Daca la nivel normativ s-a ajuns la o anumita coerența intre diferitele sistemele juridice europene de protecție a drepturilor fundamentale, lucrurile au devenit relativ complicate la nivel instituțional și procedural. Coexistența „sferelor de protecție” a ridicat astfel unele probleme in plan contencios, legate, pe de o parte, de interferențele intre sfera naționala și cea supranaționala și, pe de alta parte, de interacțiunile intre componentele sferei supranaționale.

Interconectarea celor trei sisteme juridice din punct de vedere instituțional și cooperarea dintre jurisdicțiile lor ar veni astfel in completarea convergenței sau complementaritații normative, insa relația dintre aceste instituții ramane in continuare problematica. In aceste condiții, coordonarea celor trei sisteme juridice presupune aplicarea unei „subsidiaritați multiple”. Pornind de la ideea ca interacțiunea dintre ordinea juridica unionala și cea convenționala in domeniul drepturilor omului „constituie noul orizont al jurisdicțiilor europene și al celor naționale”, aplicarea principiului subsidiaritații pe trei niveluri presupune in egala masura ierarhizare și complementaritate normativa și instituționala.

Despre autor

Carmen Gina Achimescu este doctor in drept, asistent universitar in cadrul Facultatii de Drept, Universitatea din Bucuresti si Colegiul Juridic Franco-roman de Studii Europene Paris 1 Panthéon - Sorbonne