Grupul editorial Universul Juridic

Ratiunea este una dintre cele mai importante premise ale deontologiei, pentru ca face posibila intelegerea (cunoasterea), valorilor morale universal-umane. Conduita noastra morala este conditionata de gandire; putem sa-l amintim pe B. Pascal dupa care omul este o fiinta rationala, nici inger, nici bestie, dar care poate fi coplesita de zadarnicia lumii, daca nu ar avea orgoliul, sau mai exact, aprecierea de sine. Teoriile fataliste, nihiliste sau antiumaniste, au contestat rolul ratiunii in viata individului, plecand de la ipoteza ca destinul (divini¬tatea) il conduce pe om, nu invers. In acest sens, calvinismul, care are o doctrina aparte, considerand ca soarta omului este predestinata, sustine ca ratiunea omului are rol determinat in conduita lui morala. Dupa J. Lacan rationalitatea se impune subiectului si determina actiunile acestuia, deoarece inconstientul, este structurat ca un limbaj; dupa M. Foucault, ea se exteriorizeaza in discursurile noastre rationale sau pretins rationale; dupa J. Derrida, ea explica subiectivitatea, ca prezenta transparenta de sine si ca simt plenar si stabil (opus pluralitatii de semnificatii).

Ratiunea intemeiaza meritul moral, prin concepte, norme, principii si valori de conduita umana, dupa care se auto-apreciaza individul. Omul este prin definitie o fiinta rationala; dupa cum afirma A. Joja pentru a deveni o fiinta rationala omul a inventat intelectul, adica ordinea interioara a spiritului, care, printr-un complex de circumstante, a dus la ordinea normelor etice. Asadar, normele etice fac parte din natura umana, deoarece ele sunt emanatia, sau transpunerea in practica, a structurilor logice. Daca acceptam aceasta teza, atunci putem spune ca moralitatea reflecta capacitatea individului de a intelege si de a alege intre valori umane de tipul demn-nedemn, just-injust, echitabil-inechitabil etc. Aceasta putere de discernamant, permite fixarea in constiinta individuala a tiparelor (simbolurilor, modelelor) de institutii morale, cum ar fi dreptatea, echitatea, sau justitia. Pe de alta parte, nu trebuie neglijat faptul ca aceasta capacitate a intelectului, de a constientiza valori normative este puternic influentata de prejudecati, (stereotipuri), care au ca scop satisfacerea intereselor (familiale, profesionale, sociale, etno-culturale sau politice) ale fiecarui individ in parte.

Ratiunea construieste modelul ideal de conduita, prin analiza si sinteza ideilor morale, dezirabile pentru sistemul politico-administrativ. Ca atare, satisfactia, sau insatisfactia, morala a individului, deriva din concordanta, sau neconcordanta, intre modelul propriu de conduita (subiectiv) si modelul ideal de conduita morala (obiectiv). D. Hume considera ca functia judecatii morale, este aceea de a orienta conduita individului, cu observatia ca ratiunea singura nu va putea niciodata sa indeplineasca rolul de povatuitor al acestei judecati morale. Rolul ratiunii este numai acela de a ne informa asupra naturii actiunilor noastre si asupra consecintelor acestor actiuni. Faptul ca subiectivismul moral deriva din constiinta valorii, a fost intuit in antichitate de Caius Lucilius, in Satire, fiind determinata de idei, vise, sentimente sau interese ce sunt legate, prin intermediul unor reprezentari, de scopuri morale, sociale, juridice si politice etc. Toate aceste elemente se aglutineaza in constiinta morala, ca ideal de om; la randul sau, acest ideal actioneaza normativ, pentru ca influenteaza conduita individului inainte de adoptarea unei conduite. Altfel spus, omul actioneaza moral, daca are ca scop atingerea idealului cu precizarea ca idealul il determina pe om sa actioneze in acest scop.