Grupul editorial Universul Juridic

Evaluarea educationala este un subiect sensibil in orice sistem de invatamant. Dintre cele trei componente ale spiralei educatiei, predare-invatare-evaluare, ultima este de multe ori neglijata sau nu i se acorda un rol important in procesul de planificare si desfasurare a instruirii. Procesul de invațamant,respectiv instruirea, adesea depinde de felul in care este proiectata evaluarea; nu se mai tine cont, de multe ori, de faptul ca evaluarea curenta este parte integrata a invatarii si predarii. Daca evaluarea curenta ii poate stabili profesorului sarcini evaluative pe anumite grade de dificultate, evaluarea externa trebuie sa fie oficiala, iar in ceea ce priveste instrumentele de testare ele trebuie sa fie aceleasi. O atributie importanta in educatie este dovedita prin nevoia de a masura eficacitatea si eficienta procesului de invațamant. In acelasi timp, evaluarea rezultatelor scolare este specifica in structura sistemului integrat de evaluare.

Evidentiem faptul ca rezultatele scolare nu sunt legate numai de cunoștințele dobandite de elevilor in domeniul cognitiv, mai mult au legatura cu comportamentul in formarea personalitatii elevului. „A evalua inseamna a emite judecatii de valoare privind invatarea de catre elev, pe baza unor criterii adecvate obiectivelor fixate in vederea luarii unor decizii”

In ceea ce priveste evaluarea scolara ajungem fara tagada la procesul de predare-invațare-evaluare, facandu-se trecerea de la exteriorizarea ca instru¬ment de masura si control, la un demers pus pe invatarea activ-interactiva realizata de catre elev. „Evaluarea utilizeaza masuratorile, dar merge mai departe, implica o judecata de valoare” (Davitz J., Ball S.). Activitatea de evaluare cere cadrului didactic sa opereze o separare intre real si ideal, iar din aceasta perspectiva, evaluarea pune in evidenta legatura de relatie, ce este si ce ar trebui sa fie, ce anume a invatat elevul si ce ar fi trebuit sa invete. Pentru o abordare științifica este nevoie de evaluarea stiintifica; aceasta are radacinile in aparitia testelor, odata cu dezvoltarea psihotehnicii si parcurge mai multe etape relevante . Perioada masuratorilor, de perfectionare continua a bateriilor de teste, a condus la extinderi: de la masurarea dezvoltarii psiho-motorii, la masurarea inteligentei, a aptitudinilor pana la evaluarea cunostintelor, abilita¬ților, performanțelor, comportamentelor.

„Docimologia reprezinta studiul siste¬matic al examenelor, analiza stiintifica a modurilor de notare, a variabilelor notarii la examinatorii diferiti si la acelasi examinator, a factorilor subiectivi ai notarii, precum si identificarea mijloacelor menite sa contribuie la asigurarea obiectivitatii unei examinarii si evaluarii”. Docimologia didactica este știința psihopedagogica ce studiaza problemele examinarii si notarii, cuprinzand in sfera sa de preocupari studiul sistematic al: examenelor si concursurilor; modurilor de notare; variabilitatii notarii la acelasi examinator si la examinatori diferiti; factorilor subiectivi ai notarii; mijloacelor care concura la asigurarea obiectivi¬tatii evaluarii. Ea sustine necesitatea largirii sferei de aplicare, a flexibilizarii sale de aplicare, astfel incat ea sa poata fi integrata cu succes in toate tipurile de activitati educationale care vizeaza formarea integrala a elevilor. Constituirea si dezvoltarea docimologiei are consecinte de mare relevanta pentru ca nu este vorba doar de examinare si notare, de orientare scolara si profesionala, de indicarea locului detinut de fiecare persoana in sistemul de relatii si valori sociale, ci de relevanta evaluarii pentru progresul unei societati si al unei natiuni. Actualmente are loc o mutatie care marcheaza trecerea de la masurarea si evaluarea cu precadere globala, finala cu accent pe informatia acumulata, catre o evaluare realizata sistemic, integrata in toate secventele actului pedagogic si orientata spre masurarea tuturor rezultatelor activitatii de educatie.

Evaluarea scolara trebuie sa conduca la obtinerea unor informatii utile privind finalitațile educației, ulterior aproband luarea unor hotararii pertinente. In acest context, actul evaluarii are doua momente: masurarea si aprecierea; masurarea este marimea fara originalitatea educatorului, iar aprecierea/inter¬pretarea scolara trebuie sa conduca invariabil la elaborarea sau enuntarea unei judecati de valoare. Masurarea este un demers evaluativ cantitativ, care consta in atribuirea de simboluri (cifre, litere, calificative) unor elemente care constituie obiectul masurarii (subiecti, caracteristici, insusiri). Obiectul masurarii trebuie definit in mod clar prin comportamente sau caracteristici observabile. Exactitatea masurarii este in functie de: calitatea instrumentelor utilizate (probe, teste etc.); gradul de adecvare a acestora in raport cu specificul fenomenelor masurate; capacitatea evaluatorului de a se exprima cu ajutorul numerelor/calificativelor ceea ce este caracteristic fenomenelor vizate. Aprecierea presupune raportarea datelor obtinute prin masurare la un set de criterii sau de norme, in vederea emiterii unor judecati asupra valorii rezultatelor si a elaborarii concluziilor. Se estimeaza calitativ rezultatele masurate prin aprecieri (de genul foarte bine, bine etc.), laude, observatii critice. Calitatea aprecierii este dependenta in mare masura de experienta si trasaturile personalitatii evaluatorului, de gradul de pregatire a acestuia.

Evaluarea se raporteaza la sistemul de invatamant apropiat cu alte sisteme ale organismului social, ca atare o atributie importanta in demersul procesului didactic il are feedback-ul; aceasta conexiune inversa/retroacțiune este asigurata de actul evaluarii. Evaluarea, in general, trebuie sa aiba in vedere si alte componente ale actului paideutic, asadar este interesant de raportat potrivirea finalitaților scolare la valorile si cerintele sociale. Se vorbeste mai putin sau deloc despre problematica evaluarii profesorului, iar aceasta evaluare are și un sens de relationare la dobandirea competențelor de catre elevi, dar si la aprecierea specialistilor, abilitați care consta in evalu¬area formativa și normativa a profesorilor. Evaluarea formativa are ca scop sustinerea cadrelor didactice pentru a-si imbunatati activitatea și actiunea didactica, iar evaluarea normativa stabileste recunoasterea competentelor cadrelor didactice.

Evaluarea reprezinta, alaturi de predare si invatare, o componenta opera¬tionala fundamentala a procesului de invatamant. Ea constituie elementul reglator si autoreglator, de conexiune inversa, prin sistemul de invatamant privit ca sistem cibernetic. In perspectiva corelatiilor sistemice dintre predare-invatare-evaluare, evaluarea ne informeaza despre eficienta strategiilor si metodelor de predare-invatare, dar, in acelasi timp și asupra corectitudinii stabilirii obiec¬tivelor operationale si a masurii in care acestea se regasesc in rezultatele scolare (cunoștințe,abilitați, capacitați, atitudini, competențe).

Principalele mutatii produse in evaluarea moderna țin de:
• trecerea de la evaluarea rezultatelor la evaluarea procesului si a conditiilor;
• reconsiderarea criteriilor de evaluare, in centru fiind raportarea la competențe generale, specifice, obiective curriculare, dar si luarea in calcul si a altor indicatori ca de exemplu: conduita, atitudinile, gradul de incorporare a unor valori;
• diversificarea formelor si mijloacelor de evaluare si ridicarea calitatii instrumentelor de evaluare in vederea realizarii unui grad cat mai inalt de obiectivitate a evaluarii; extinderea folosirii testului docimologic, a lucrarilor cu caracter de sinteza, a unor metode de evaluare a achizi¬tiilor practice;
• extinderea evaluarii asupra intregii personalitati e elevilor si asupra tuturor aspectelor educative ale activitatii scolare; cuprinderea in evaluare si a altor elemente ale spatiului scolar (competente relationale, comunicationale, disponibilitati de integrare sociala);
• antrenarea elevilor la autoevaluare si la interevaluare; transformarea lor in parteneri reali ai profesorului.