Grupul editorial Universul Juridic

Aceasta carte este un crochiu despre devenire si umanitate, despre calatoria omului in lumea constiintei sale, despre intalnirea lui cu sine, dar si cu altii ca el, despre toate acele temeri si rabufniri pe care, stranse laolalta, cel mai adesea le numim „cultura”. Asa cum Arnold Toynbee descrie imaginea oraselor iesite din ele insele, la fel si „culturile” tind sa se extinda ori sa se comprime, sa creasca ori sa moara, si, simultan, sa si proiecteze in cel mai natural mod posibil crampeiul de lumina asupra altora ca ele. De aceea am si ales sa incredintez hartiei, in chip de titlu, un calc evident dupa ilustrul volum al istoricului englez.

In fapt, Toynbee „inventeaza” un fel de a fi al istoriei, care include si cultura. Orasele cresc, se misca, dar se mai si contamineaza reciproc cu „firea” lor deschisa, tot asa cum, in succesivele lor intalniri istorice, culturile dau cel mai trainic firmament al posibilitatii omului de a fi mai mult. Chiar si atunci cand se afla in concurenta, culturile tind catre marea reconciliere la masa umanitatii pe care o invoca. Numai aceasta se numeste „cultura”, luata in intregul ei ordonator, in timp ce „culturile” sunt mastile prin care omul isi atribuie un fel specific de a fi in lume, dincolo de faptul ca toti urmam, de obicei, acelasi drum. Prin miscarea lor perena, culturile devin cultura. Distincte, colorate, infiripate din jocuri de lumini si umbre diferite, dar avand aceeasi origine si tinzand catre acelasi ideal. Cele douasprezece capitole pe care le propun sunt, de fapt, fetele palide ori imbujorate, schimonosite ori luminoase, ale eternitatii omului. Carnea lor, tendoanele care tin tesuturile acestea atat de fragile sunt fire intinse peste epoci si oameni, legand si formand lumi si caractere. Cultura se naste din proiectia locuirii individului in lume. Omul acesta asteapta sa se infrupte la masa bogatiei ce i a fost promisa, dar uneori uita cum si pentru ce a fost el zamislit. Limbajul, religia, filosofia, arta, politica – toate sunt stadii fundamentale ale constiintei sale si exercitiile lui de sanatate. Apoi, timpul si spatiul sunt instru¬mentele oricarei locuiri, si ele tot etape de constiinta fiind, precum si vesminte invizibile ale carnii si sufletului. Nisipul din clepsidra devine istorie, iar intinderea – un fel de geometrie a natiunii. In fine, ca o apa involburata ce curge inevitabil spre gurile raului, natiunea se varsa in oceanul planetar – si asa se nasc creuzetele si insulele, deopotriva.

Iata deci schitata problema devenirii omului prin cultura, de a lungul treptelor imaginate. Cu mentiunea ca, inauntrul problematicii culturii, orice pretentie de exhaustivitate e ridicola. Nu i de mirare, asadar, ca tot ceea ce mi propun e sa scot din varful penitei contururile unor alegeri culturale. Iar resursele care insotesc fiecare dintre treptele urcate sunt minimale si, cu putine exceptii, gandite in asa fel incat sa fie pe deplin accesibile celui care urca impreuna cu mine, adica cititorului de limba romana. Mai tarziu, desigur, orice edificiu vrea sa se desavarseasca prin straturile succesive care i se pot adauga. Dar, deocamdata, nu avem trebuinta decat de temelie – restul cade in respon-sabilitatea vremurilor ce vor veni.