Grupul editorial Universul Juridic

Partidele politice sunt un insotitor al democratiei, ele reprezinta, dupa cum apreciau LaPalombara si Weiner, semnul si totodata produsul modernitatii politice. Partidismul postcomunist romanesc este, cu siguranta, un puternic argument in acest sens. Aici, nasterea si evolutia partidelor politice a reprezentat fenomenul politic cel mai dinamic si, totodata, cel mai spectaculos. Vechea societate a regimului partidului unic a devenit rapid si energic noua societate a pluripartidismului, confirmand astfel definitia democratiei data de Hans Kelsen in urma cu un secol. Oarecum paradoxal in aceste conditii, a persistat o asimetrie intre rolul major jucat de partidele politice si cercetarea academica dedicata fenomenului partidist postcomunist. Totusi, in special in ultimii ani, studii tot mai frecvente, provenite in principal din cercetari doctorale, s-au concentrat asupra partidelor politice din Romania, analizandu-le geneza, destinul si caracteristicile organizationale.

Este si cazul lucrarii pe care tocmai va pregatiti sa o lecturati – Pe cine reprezinta partidele politice –, realizata de lector universitar doctor Daniel Buti, exponent al noii generatii de politologi, care-si propune sa raspunda la o intrebare pe cat de incitanta, pe atat de importanta. Asadar, pe cine reprezinta partidele politice din Romania?

In mod firesc, raspunsul este pregatit de un excurs amplu in problematica generala a domeniului – ale carui dimensiuni tradeaza originile lucrarii intr-o cercetare doctorala –, util, desigur, sustinerii propriului demers, dar caruia ii putem sublinia si calitatea de a fi o bine argumentata introducere in teoria partidelor politice. In acelasi timp, Daniel Buti isi propuna se ne convinga de soliditatea raspunsului sau facand apel la o cercetare de tip empiric, menita sa releve consistenta relatiei dintre partide politice si societate, prin prisma modului in care sunt reflectate temele principale aflate pe agenda populatiei in oferta electorala a actorilor politici. Abordarea apare ca fiind clasica, autorul pornind de la relatia dintre partide politice si mediul social, respectiv societatea civila, dar perspectiva neo-institutionalista il conduce catre un raspuns pe care, probabil, multi dintre cititori il vor considera mai degraba surprinzator.