Grupul editorial Universul Juridic

La mai bine de 200 de ani de la “inventarea” Basarabiei prin acapararea de catre Imperiul Rusiei a teritoriului dintre Prut si Nistru, rupt din trupul Principatului Moldovei in urma pacii de la Bucuresti cu Imperiul Otoman, semnata la Hanul lui Manuc (16/28 mai 1812), o noua carte pe aceasta tema este binevenita. Metamorfozele Basarabiei - de la gubernie tarista la republica sovietica, iar acum independenta - si drama romanilor din aceasta regiune, trebuie cunoscute de catre opinia publica romaneasca. Daca pentru Rusia transcontinentala acest mic teritoriu nu era deloc nesemnificativ – Basarabia era pasul necesar care ii asigura riveranitatea la Dunare, controlul Gurilor Dunarii si un drum deschis spre Balcani, cititorul acestei carti va constata ca acele obiective de politica externa din secolul XIX vor fi preluate si continuate, chiar cu mai mult succes de noua structura imperiala comunista, care a fost Uniunea Sovietica. Succesoarea de azi a acesteia, Federatia Rusa, urmeaza, cu o consecventa demna de o cauza mai buna, aceleasi obiective de sorginte imperiala.

Atata timp cat ceea ce a mai ramas din Basarabia – actuala Republica Moldova - este noul vecin din partea de est a Romaniei, lucrarea domnului Dorin Cimpoesu este o carte necesara. Pentru elitele politice si intelectuale de la Bucuresti si Chisinau, o mai buna cunoastere a evolutiilor si involutiilor istorice a noului stat este oportuna.

Lucrarea trateaza evolutia unui stat creat artificial in plin apogeu al fostei URSS, intai ca republica unionala – Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca (RSSM), dar niciodata subiect de drept international. Supusa unui regim comunist de o duritate extrema timp de aproape o jumatate de secol, cu teritoriul amputat si populatia decimata prin deportari repetate, a caror consecinta a fost modificarea compozitiei etnice a regiunii, nimeni nu mai credea intr-un reviriment. Urmeaza, insa, elanul miscarii nationale cu adevarat romanesti din 1989-1990, in perioada de perestroica gorbaciovista, care a pregatit desprinderea de URSS si proclamarea independentei la 27 august 1991. Lipsa de viabilitate statala este demonstrata de autor prin trecerile de la republica parlamentara sovietica la cea prezidentiala si inapoi, de unde decurg si „crizele constitutionale” analizate in evolutia si mai ales in involutia lor.

Prin pozitia sa geografica si mai ales geopolitica – intre Est si Vest, Republica Moldova a fost si ramane inca un stat in deriva, lipsit de stabilitate si greu de construit. Noua formula statala, aparuta odata cu prabusirea totalitarismului sovietic, in vara anului 1991, s-a aflat si se afla sub presiunea autoritarismului rus, care vrea sa o mentina in sfera de influenta a Moscovei, asociata la formulele post-sovietice. In consecinta, Federatia Rusa a fost si continua sa fie principalul actor care atenteaza la statalitatea Republicii Moldova, in primul rand prin mentinerea conflictului transnistrean. Un al doilea actor, considerat a fi un potential pericol pentru statalitatea Republicii Moldova, ar fi Romania, prin perspectiva unirii acestor doua state romanesti. Lipsa de implicare a Bucuresti-ului in constructia sau deconstructia Republicii Moldova anuleaza insa perspectiva pierderii statalitatii prin absorbtie.

Dificultatile rezida, insa, si din calitatea si orientarea elitelor politice de la Chisinau, care, fiind majoritar de stanga – in mare parte cu lideri crescuti, educati si formati sub regim comunist, s-au dovedit depasiti in procesul de constructie statala. Autorul le stabileste si un diagnostic – sufera de boala „liderismului”. Trecerea de la regimul agrarian democrat al lui Mircea Snegur la social-democratia de tip moscovit a lui Petru Lucinschi, a dus in fundatura comunista patronata de Vladimir Voronin. Autorul considera ca, timp de 18 ani – intre proclamarea independentei din august 1991 si debarcarea comunistilor de la putere in aprilie 2009, s-a construit prea putin institutional si national in Republica Moldova. Cartea este relevanta pentru a demonstra ca in umbra Marii Rusii nu a crescut nimic pozitiv, decat negativ – problema transnistreana, ca o piatra de moara de gatul si asa fragil al Chisinaului.

In acelasi timp, umbra Europei a fost de-a dreptul palida. Semnificative in acest sens sunt reactiile occidentale la alegerile din februarie 2001 din Republica Moldova.

Intregul scrutin electoral a fost monitorizat de 150 observatori OSCE si 43 de parlamentari ai Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care au precizat ca alegerile s-au desfasurat „in conformitate cu standardele internationale”, in conditiile in care alegerile nu au fost posibile in Transnistria. Concluzia APCE este confirmata si de societatea civila. Liga pentru Apararea Drepturilor Omului din Moldova” si „Fundatia Internationala pentru Sisteme Electorale”, care au trimis pe teren 200 de observatori locali si 11 internationali, ce au stabilit ca „alegerile au decurs in conformitate cu legislatia locala si standardele internationale”. Europa Occidentala gira, astfel, ceea ce viza Karl Marx in secolul XIX – alegerea unui partid comunist prin alegeri libere, democratice. Aceasta s-a intamplat pentru prima data in lume, in Republica Moldova, in iarna anului 2001, dupa caderea Cortinei de Fier, a regimurilor comuniste din Europa de Est si dupa disparitia URSS.

La 4 aprilie 2001, generalul de militie din RSSM, lider al Partidului Comunistilor, Vladimir Voronin, devine presedinte al Republicii Moldova. Chiar daca din denumirea tarii lipsesc doua initiale, „SS”, noul presedinte era el insusi un „comunist sovietic” capabil sa le puna la loc. A demonstrat-o cu prisosinta in perioada guvernarii – suprimarea democratiei si a libertatii de exprimare au fost evidente. Singura constructie preconizata si aplicata de comunisti a fost a „statului moldovenesc” orientat mai degraba spre Uniunea Rusia-Belarus si numai formal spre la Uniunea Europeana.

„Restauratia rosie” de care vorbeste autorul, a fost posibila intr-o societate divizata intre est si vest, cu o implicare masiva si directa a ideologiei si a capitalului rusesc. Derapajul comunist a fost posibil si datorita lipsei de implicare activa a vestului – a Romaniei si a UE. Abia dupa 1 ianuarie 2007, prin schimbarea de statut a Romaniei, ca membra cu drepturi depline a UE si concertarea eforturilor pe linia Bruxelles – Bucuresti, are loc o constructie mai eficienta a Parteneriatului Estic pe relatia Republica Moldova. Aceasta sincronizare de mesaj, din partea Romaniei si a UE, a facut posibila o fragmentare a clasei politice de la Chisinau in campania electorala pentru alegerile generale din 5 aprilie 2009. Confruntarea dura dintre regimul comunist restaurat si opozitia democratica, generata de fraudarea alegerilor, a dus la ample manifestatii de strada. Efectul a fost caderea regimului Voronin si afirmarea curentului national roman si pro-european.

Autorul releva faptul ca „crizele constitutionale” ulterioare anului 2009 au fost determinate de incercarile de reformare a unui stat lipsit de o temelie solida. Anexele publicate – legi, hotarari, declaratii si extrase de presa – sunt menite sa sustina demersul autorului si sa explice punctul de pornire fragil al constructiei noului stat.

O sansa de salvare a statalitatii Republicii Moldova este orientarea spre un al treilea actor – Uniunea Europeana. Perspectiva integrarii europene depinde, insa, de vointa atat a elitelor politice, cat si a majoritatii cetatenilor Republicii Moldova.

Dr. Alexandru GHISA