Evenimente 2015

Editia a III-a a Conferintei Nationale de Insolventa 30 octombrie, 2015
Editia a III-a a Conferintei Nationale de Insolventa

În zilele de 30 şi 31 octombrie, Aula Magna a Universităţii Româno-Americane din Bucureşti a găzduit cea de a III-a editie a Conferinţei Naţionale de Insolvenţă, organizată de Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă, în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană.

În prima zi a conferintei au fost abordate problemele curente ocazionate de interferenţele dintre o serie de texte normative aferente dreptului penal şi de procedură penală în procedurile de insolvenţă. Astfel, măsurile penale aplicabile persoanei juridice au generat situaţii în care instanţele penale au dispus suspendarea procedurii insolvenţei sau interdicţia dizolvării/lichidării sau a efectuării de operaţiuni patrimoniale de către societăţile aflate în procedura de insolvenţă.

În cea de-a doua zi a conferintei au fost puse în discuţie chestiuni legate de aplicarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, la mai bine de un an de la intrarea în vigoare a acesteia, dar şi aspectele de fiscalitate care interferează cu procedura insolvenţei şi care au fost introduse în noile reglementări în materie fiscală.

Nu în ultimul rând, un întreg panel a fost dedicat prezentării aspectelor teoretice şi practice ale Legii nr. 151/2015 privind insolvenţa persoanelor fizice, încercându-se conturarea unor răspunsuri la întrebări esentiale: este aceasta aplicabilă din punct de vedere al infrastructurii institutionale? Cum operează în drept, descărcarea debitorilor – persoane fizice – de povara datoriilor imposibil de achitat? Care va fi activitatea administratorilor procedurii şi ce resurse trebuie angrenate pentru supervizarea unor astfel de proceduri?

Pe parcursul a doua zile, răspunsurile întrebărilor au venit din partea unor reputaţi specialişti în domeniu, profesori, magistraţi, practicieni în insolvenţă şi avocaţi:
 Av. Simona Maria Miloş – Preşedinte INPPI.
 Conf. univ. dr. av. Traian Briciu – Vicepreşedinte UNBR, Director INPPA.
 Av. Vasile Godanca Herlea – practician în insolvenţă, managing partener CITR SPRL.
 Av. dr. Antoniu Obancia – partener SCA Zamfirescu, Racoti&Partners.
 Secretar de stat Liviu Stancu, Ministerul Justiţiei.
 Asist. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir (Ilie) – Universitatea din Bucureşti.
 Prof. univ. dr. av. Gheorghe Piperea – Universitatea Bucureşti, partener Rominsolv SPRL.
 Jud. Flavius Moţu – Preşedinte Tribunalul Specializat Cluj, formator INM.
 Jud. Nicoleta Ţăndăeanu, ÎCCJ.
 Prof. univ. dr. Mihai Hotca – Universitatea Nicolae Titulescu.
 Av. Andreea Deli Diaconescu – practician în insolvenţă.
 Conf. univ. dr. jud. Florin Moţiu – Curtea de Apel Timişoara, formator INM.
 Av. Geanina Oancea – practician în insolvenţă, partener BDO Business Restructuring SPRL.
 Prof. univ. dr. Radu Bufan – Universitatea de Vest din Timişoara.
 Lect. univ dr. jud. Diana Ungureanu – Curtea de Apel Piteşti, formator INM.
 Av. Irina Sarcane – practician în insolvenţă, partener Five SPRL.
 Conf. univ. dr. Luminiţa Tuleaşcă – Universitatea Româno-Americană.
 Av. Valentina Burdescu – Director Buletinul procedurilor de insolvenţă.
 Jud. Marcela Comşa – Curtea de Apel Braşov, formator I.N.M.
 Jud. Mihaela Sărăcuţ – Curtea de Apel Cluj.
 Av. Stan Tîrnoveanu – practician în insolvenţă, partener ZRP Insolvency SPRL.

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos