Invitatie la decernarea Premiilor Revistei Romane de Drept Privat pe anul 2015
Vineri, 9 decembrie, începând cu ora 17.00, sala Constantin Stoicescu a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti va găzdui Festivitatea de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pe anul 2015.
Evenimentul este organizat de Editura Universul Juridic şi Revista Română de Drept Privat, cu sprijinul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.
Se vor decerna următoarele premii:
- Premiul Matei B. Cantacuzino se va acorda în colaborare cu Uniunea Naţională a Barourilor din România unei personalităţi de marcă din domeniul dreptului privat, pentru întreaga activitate în domeniul dreptului privat, OPERA OMNIA.
- Premiul Henri Capitant – pentru cea mai bună teză sau monografie juridică a anului pe teme de drept privat – acordat în colaborare cu Asociaţia Henri Capitant – România şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România.
Nominalizările sunt:
o Marius Floare, Buna și reaua-credință în negocierea și executarea contractelor de drept comun, Editura Universul Juridic, București, 2015;
o Florin Mangu, Răspunderea civilă delictuală obiectivă, Editura Universul Juridic, București, 2015;
o Alin-Adrian Moise, Regimul juridic al privilegiilor și al ipotecilor imobiliare, Editura Universul Juridic, București, 2015;
o Radu Rizoiu, Contractul de ipotecă în noul Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2015;
o Gheorghe-Liviu Zidaru, Competența instanțelor judecătorești în dreptul procesual civil român și german, Ed. Universul Juridic, București, 2015.
- Se va acorda Premiul Octavian Căpăţînă pentru cel mai original şi valoros studiu publicat în paginile revistei în cursul anului 2015, acordat de Editura Universul Juridic şi Revista Română de Drept Privat – acest premiu se va acorda pe baza voturilor membrilor Consiliului Ştiinţific – partea română.
Având în vedere lipsa lucrărilor jurizabile, Premiul Traian Ionaşcu nu se va acorda pentru anul 2015.
Participarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Dacă doriţi să participaţi la eveniment, vă rugăm să confirmaţi prezenţa dumneavoastră la numărul de telefon 0733.674.555 sau la adresa de e-mail marketing@universuljuridic.ro până la data de 1 decembrie 2016.