Evenimente 2015

Lansare de carte – Galceava cu juristul din mine 14 ianuarie, 2015
Lansare de carte – Galceava cu juristul din mine

Joi, 15 ianuarie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui o lansare de carte inedită, moderată de Vlad Russo. Este vorba despre cartea "Gâlceava cu juristul din mine", autor Florentin Ţuca.

Lucrarea, publicată de editura Humanitas, beneficiază de un cuvânt înainte semnat de Andrei Pleşu: "În lumea românească de azi, cuvântul unui jurist e mai mult decât bine-venit. Nu al unui jurist care vorbeşte strict despre legi şi nelegiuiri, despre drept şi dreptate, ci al unui jurist care ştie să iasă din «specialitate» (fără să o abandoneze) şi care e dispus să ducă dezbaterea despre justiţie în largul lumii, dincolo de coduri geometrice şi de prescripţii nemiloase. Florentin Ţuca e, neîndoielnic, un «expert», dar e un expert atent la spectacolul multicolor din afara expertizei sale, un om lacom de realitate, reactiv, deschis, necomplezent şi ingenios. Scrie cu dexteritate, cu umor şi, uneori, cu un incomod sarcasm. Tematica volumului de faţă depăşeşte inventarul previzibil al comentariului «tehnic». E vorba despre politică şi tenis, despre război şi despre carierismele facile, despre schimonosirea barbară a limbii şi despre isteria digitalizării, despre presă, Constituţie, religie şi cărţi. Tot ceea ce ni se oferă ne priveşte."

Florentin Tuca: "Indiferent care sunt raţiunile exacte care m-au condus înspre această colecţie de texte, sunt conştient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naşte controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului şi altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentaţie un exces de pasiune, piper şi năduf. Acelora care se vor simţi necăjiţi ori, eventual, contrariaţi de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze şi îngăduinţă, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea şi pe mine."


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos