Evenimente 2012

Lansarea cartii 'Insolventa in reglementarea Legii nr.85/2006' 10 martie, 2012
Lansarea cartii "Insolventa in reglementarea Legii nr.85/2006"

Sâmbătă, 10 martie 2012, la Casa Universitarilor din Craiova, Salonul "Nicolae Romanescu" a fost organizat Simpozionul anual al Femeilor Avocat din Baroul Dolj, manifestare de înaltă ţinută ştiinţifică şi artistică. La începutul lucrărilor a avut loc lansarea cărţii Insolvenţa în reglementarea Legii nr.85/2006 a doamnei magistrat Nicoleta Þăndăreanu, Preşedinte Secţia Comercială Curtea de Apel Craiova, lucrare apărută la Editura Universul Juridic.

Cartea a fost prezentată pe scurt de către directorul de marketing al Editurii Universul Juridic, Dan Mărculescu, şi pe larg de către doamna avocat Carmen Popa, practician în insolvenţă. Luarea sa de cuvânt a privit nu doar arătarea întregii problematici abordată de autoare, dar s-a remarcat şi faptul că suntem în prezenţa unei abordări teoretice de excepţie şi a unei prezentări exhaustive a practicii judiciare, ceea ce conferă o deosebită utilitate pentru profesionişti dreptului.

Autoarea, în cuvântul său, a enunţat elementele de noutate pe care le-a abordat, numeroasele propuneri de lege ferenda făcute în sensul necesarei corelări legislative în materie şi a dat o serie de explicaţii asupra metodei de analiză urmărită în redactarea cărţii. Cu emoţie, a mulţumit celor apropiaţi, care i-au fost alături pe parcursul întregului demers de creaţie intelectuală şi profesorului Stanciu Cărpenaru care a vegheat la desăvârşirea sa ştiinţifică în domeniul dreptului comercial.

Lucrările Simpozionului au fost conduse de doamna avocat, prof. univ. dr. Bianca Predescu şi doamna avocat Dana Babov, membre ale Consiliului Baroului Dolj, care au păstrat de-a lungul întregii reuniuni o atmosferă caldă, prietenească, prezentările făcute fiecărei intervenţii privind nu doar persoana vorbitorului, ci şi relaţia sa afectivă cu profesia de avocat.

După ce au fost prezentaţi numeroşii invitaţi prezenţi, caracterul inedit al reuniunii şi hotărârea de a se desfăşura anual, prin participarea unui public select şi interesat de dimensiunea profesiei de avocat în Oltenia şi în ţară, s-a dat cuvântul invitaţilor.

Doamna magistrat Mihaela Cotora, Preşedinta Curţii de Apel Craiova a dedicat intervenţia sa profilului femeii ca profesionist al justiţiei, susţinând o interesantă expunere ce a trecut de la perioada zămislirilor din Grecia Antică la afirmarea plenară din zilele noastre. Apoi a făcut scurte aprecieri cu privire la prezenţa profesională şi morală a femeii avocat în cadrul instanţelor de pe raza de competenţă a Curţii de Apel Craiova şi a adresat cuvinte pline de încredere întregii asistenţe, urând succes deplin doamnelor avocat prezente la manifestare.

Doamna avocat Monica Livescu, Decan al Baroului Vâlcea, a avut o emoţionantă şi captivantă pledoarie pentru femeia avocat. În sprijinul argumentelor de mare justeţe şi sensibilitate pe care le-a expus, a evocat mai multe pasaje din hotărârile celebre pronunţate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, ce priveau admiterea exercitării profesiei şi de către femeile diplomate în drept în ţară şi străinătate. În continuare s-a referit la calităţile morale şi de suflet pe care le aduce femeia avocat în profesie. Pentru simpozion a fost pregătit şi un film video-proiectat.

Doamna avocat Bianca Predescu, Consilier al Baroului Dolj şi UNBR a prezentat un foarte interesant studiu "Femeia avocat în istoria Baroului Dolj", cu date luate din arhiva acestei instituţii şi a altora similare din oraş, structurând o documentată analiză a situaţiei femeii avocat pentru mai bine de un secol. Lucrarea a conţinut şi profil de personalitate, făcut Doamnei Matilda Duţulescu, prima femeie avocat din Craiova şi a doua din ţară, cât şi Doamnei Ana Pătruţescu, ce a profesat neîntrerupt din 1955 până în 1990 şi căreia Baroul Dolj i-a conferit Premiul "Gheorghe Chiţu" pentru întreaga sa activitate. Expunerea a fost însoţită de video-proiectare.

Domnul avocat Sorin Ionescu, Prodecan al Baroului Dolj, oferind Premiul "Gheorghe Chiţu" a evocat în cuvinte emoţionante personalitatea doamnei avocat Ana Pătruţescu, remarcând totodată atmosfera excepţională a Simpozionului.

În cuvântul său de mulţumire, doamna Anda Rădulescu, profesor universitar de limba franceză la Facultatea de Litere din Craiova, a scos în evidenţă cât de grea a fost perioada trăită de părinţii săi în tinereţe şi câte oportunităţi li se oferă azi tinerilor avocaţi pentru realizarea în viaţă.

Doamna avocat Elena Pădeanu, un bun profesionist şi o voce caldă, a adus momente de mare trăire prin cântul de Slavă înălţat Domnului, acum în Sfântul Post al Paştelui, prin cântul de sănătate şi ocrotire celor prezenţi. Tăcere, meditaţie, binecuvântare. Întreaga asistenţă a fost profund mişcată. Vocea sa este bine cunoscută la Biserica Barâduşa, al cărei cor este foarte apreciat. În finalul intervenţiei sale a remarcat ineditul manifestării, înalta sa ţinută şi a transmis frumoase urări avocatelor aflate la pensie.

Prezent la Simpozion, Domnul Ion Predescu, judecător la Curtea Constituţională, ce a exercitat profesia de avocat în acest barou începând din anul 1952 şi până în 1992, a avut o intervenţie frumoasă, ce a cuprins atât o analiză a temei cărţii lansată la începutul reuniunii, cât şi multe pilde de viaţă şi evocări ale unor momente importante din carieră. Cu spirit critic şi înţelepciune a pledat pentru un echilibru necesar în societate între bărbaţi şi femei. Cu oarecare tristeţe a remarcat că azi, justiţia este dominată de femei şi ar trebui găsit şi aici un echilibru. Despre activitatea corpului avocaţilor a avut cuvinte de laudă pentru acţiunile organizate în urmă cu 50 – 60 de ani, prin intermediul cărora Colegiul Avocaţilor din Regiunea Oltenia şi mai apoi din Judeţul Dolj se afirmase ca un focar de cultură, fiind recunoscut astfel de toate mediile sociale şi profesionale, îndemnându-i pe cei de azi să le urmeze exemplul. A remarcat totodată caracterul "de suflet" al întâlnirii prezente.

Doamna magistrat Carmen Preoteasa, Preşedintele Tribunalului Dolj a transmis un mesaj plin de căldură tuturor participanţilor la eveniment şi a subliniat înalta ţinută a reuniunii, dorind organizatorilor să facă un obicei din astfel de manifestări dedicate nu doar femeii, ci cu tematici diverse.

Doamna avocat Gheorghiţa Stoian, Consilier UNBR a avut un cuvânt deosebit de apreciat prin tonul plin de umor, dar şi mesajul foarte profund al intervenţiei sale, care ne amintea cât de trepidantă este viaţa de zi cu zi şi cât de paradoxale sunt deciziile pe care le luăm uneori.

Doamna avocat Flori Dobre, însoţită de fondul muzical asigurat de cvartetul de coarde al Filarmonicii "Oltenia" Craiova a recitat poezii de mare sensibilitate pe care le-a scris în ultimii ani. Prezenţa sa, ca o primăvară romantică a lăsat un parfum de viaţă nouă şi plină de speranţe. Întreaga asistenţă a remarcat talentul său literar.

Domnişoara avocat Mihaela Mihai a prezentat un material video-proiectat ce aduce în prim plan femei de renume ce au adus României titlul de "primul medic, primul avocat, primul aviator, primul arhitect", ceea ce demonstrează curajul, priceperea, perseverenţa de care au dat dovadă mereu.

În această situaţie s-a aflat de cinci ori în viaţă atleta Natalia Andrei, multiplă recordmană şi campioană mondială la probele de semi-fond. De-a lungul timpului, performanţele femeilor au fost net superioare, sportul românesc de echipă sau individual fiind pe prima treaptă a podiumului datorită lor. Prezenţa "olimpiană" a Nataliei Andrei a dat o notă aparte întregii reuniuni, iar spiritul său de permanent învingător i-a dat posibilitatea să aibă o aserţiune foarte apreciată de toţi cei prezenţi. Cuvântul său a fost precedat de o prezentare video-proiectată a carierei sportive şi recunoaşterea de care se bucură marea sportivă, ce a fost realizată de Bianca Predescu.

Doamna Nicoleta Miulescu, Secretar al municipiului şi considerată "creierul" administraţiei publice locale în Craiova ultimilor 15 ani a confirmat prin cuvântul său dinamic, ferm, precis acest lucru. Cum este şi avocat pe lista celor suspendaţi la cerere, afinitatea cu profesia şi-o păstrează cu multă emoţie, ceea ce s-a observat prin cuvintele elogioase adresate celor prezenţi la Simpozion.

Doamna Anca Dinu, actriţă a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, a oferit o frumoasă paralelă între profesia de avocat şi arta dramatică, căci "un avocat este mai mult decât un actor", întrucât rolul pe care-l joacă este veşnic nou şi textul îl scrie pe loc. Pentru un actor "domnul Shakespeare nu este lângă noi să ne tragă de mânecă dacă am greşit, în timp ce avocatul …". Cuvântul tinerei actriţe a fost foarte apreciat.

Doamna doctor Valentina Ionescu, mult timp directoare a Spitalului Clinic "Victor Babeş" din Craiova este o prezenţă permanentă în "familia avocaţilor" evident prin intermediul soţului său, ceea ce i-a şi permis să prezinte o frumoasă paralelă între profesia de medic şi ce de avocat. Continuând stilul deja afirmat, cu prima femeie doctor în drept şi prima femeie avocat, cu multă sensibilitate a prezentat performanţele feminine în domeniul medicinei, atât în România, cât şi pe plan mondial.

Din partea mass-mediei craiovene au fost invitate la Simpozion Doamna Alina Tarană, redactor – realizator la TVS şi Doamna Marga Bulugean, jurnalist – redactor la cotidianul "Cuvântul Libertăţii", care a avut o elogioasă intervenţie pe tema rolului femeii avocat într-o societate în care trebuie să fie respectat dreptul la opinie şi libertatea presei.

Doamna avocat Carmen Florea, fost interpret de muzică uşoară a susţinut un scurt moment artistic, cu piese din repertoriul Aurei Urziceanu, care i-a fost mentor. Cu multă plăcere cei prezenţi au însoţit-o fredonând şlagăre româneşti de neuitat. După cum a afirmat, melodiile sale însoţesc şi alte evenimente organizate de Barou.

Dintre participanţi au mai luat cuvântul Doamna Conf. univ. dr. Maria Mihăilă, de la Facultatea de Litere, care a remarcat rolul unora dintre avocaţi şi ca profesori la Facultatea de Drept din Craiova şi Dl. Prof. univ. dr. Iulian Popescu, figură proeminentă a Politehnicii craiovene, pasionat eseist, care a prezentat câteva epigrame ce reliefează rolul femeii în societate.

Finalul reuniunii a aparţinut cvartetului de coarde din cadrul Filarmonicii "Oltenia" Craiova, format din Doamna Stela Niţă, absolventă a Conservatorului din Chişinău, cea mai bună violonistă, Doamna Dorina Micuda, secund şef partidă vioara II, Doamna Elena Oraveţ, Şef partidă violă şi Domnişoara Raluca Pesclevei, un real talent la violoncel. Momentul muzical a fost compus din mai multe piese din literatura clasică şi preclasică.

Simpozionul a avut o foarte numeroasă participare şi s-a dovedit nu doar un mijloc de promovare a profesiei, ci mai cu seamă de stabilire a unor punţi între diversele profesii şi activităţi, aşa cum se realizase frumos în perioada interbelică sau în anii scurşi după Război. Reuniunea a fost şi o simfonie a florilor, toate persoanele fiind întâmpinate cu buchete mari de flori, care împodobeau salonul. Organizarea unui astfel de dialog la care iau parte peste 60 de persoane este un succes organizatoric al Baroului Dolj.

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos