Evenimente 2015

Noi promovari de parteneri la Musat & Asociatii 10 februarie, 2015
Noi promovari de parteneri la Musat & Asociatii

Muşat & Asociaţii a cooptat trei noi parteneri în structura de conducere a firmei – Mihai Popa, Cosmin Libotean şi, respectiv Răzvan Stoicescu, fiecare dintre aceştia având o experienţă îndelungată în ariile lor de expertiză. Echipa Muşat & Asociaţii numără, astfel, 19 parteneri şi peste 100 de avocaţi, consultanţi fiscali şi practicieni în restructurare şi insolvenţe.

„Muşat & Asociaţii îşi respectă angajamentul de a oferi avocaților săi oportunităţile de dezvoltare și promovare pe care le merită. Avem alături de noi avocaţi care s-au remarcat prin calități profesionale și personale deosebite, iar aceste promovări reprezintă o dovadă de încredere în talentul, priceperea și devoțiunea lor profesională. Toți cei trei noi parteneri – Mihai, Cosmin și Răzvan – deși tineri, au o bogată experiență avocațială, fiind recunoscuți ca lideri de practică în ariile lor de expertiză. Îi felicit şi am încredere că şi în viitor spiritul de leadership şi talentul profesional pe care le cultivăm de 25 de ani vor continua să facă diferenţa", a declarat Mona Muşat, Managing Partner Muşat & Asociaţii.

Mihai Popa are o vechime de 10 ani la Muşat & Asociaţii, perioadă în care a acumulat o expertiză deosebită în asistarea şi consilierea clienţilor în toate etapele reorganizării şi insolvenţei, inclusiv reorganizare judiciară şi voluntară, proceduri de pre-insolvenţă, faliment şi lichidare, valorificare active şi/sau negocieri cu debitorii şi creditorii. De asemenea, Mihai gestionează dosare litigioase complexe în domeniul insolvenței, inclusiv recuperări de creanţe, anulare de acte frauduloase, contestarea măsurilor dispuse de administratorul judiciar, coordonând cu succes mandate încredinţate de clienţi din domenii variate precum energie, industria de construcţii, farma, retail sau financiar.

Cosmin Libotean este un vechi membru al echipei de avocaţi Muşat & Asociaţii, având o experienţă profesională de peste 12 ani. Aria sa de expertiză acoperă litigii comerciale, contencios administrativ sau dispute privind achiziţiile publice dintre cele mai complexe. Pe parcursul carierei sale de avocat pledant, a reprezentat un portofoliu larg de companii naţionale şi internaţionale din diverse domenii – financiar/bancar, farma, media sau retail – în faţa instanţelor de judecată din România, în dosare de anvergură, cu implicații financiare considerabile. De asemenea, Cosmin acordă asistenţă juridică în proceduri de insolvenţă şi executare silită, fiind unanim apreciat de către clienții firmei pentru promptitudinea și eficiența dovedită în gestionarea unor astfel de dosare.

Răzvan Stoicescu are o vechime în profesie de peste 11 ani, fiind specializat în Drept Bancar, Finanţări, Pieţe de Capital şi, de asemenea, în domeniul Telecom & IT. A fost implicat în proiecte de anvergură, derulate de prestigioase instituţii internaţionale din domeniul financiar, dar şi de entităţi juridice deţinute de statul român. A consiliat un portofoliu semnificativ de clienţi de talie internaţională (finanţatori, împrumutaţi, emitenţi etc.) cu privire la problematici specifice sectorului financiar-bancar şi pieţe de capital – finanţări locale şi internaţionale, produse structurate, derivative, aspecte de reglementare în sectorul financiar-bancar şi al pieţelor de capital. Răzvan este de asemenea recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fuziunilor și achizițiilor și în mod particular pentru capacitatea de analiză şi soluțiile inovative privind structurarea unor astfel de tranzacţii.

Totodată, 5 avocaţi cu o vechime îndelungată în cadrul firmei specializaţi în diferite arii de practică au fost promovaţi în poziţia de "Managing Associates", aceştia fiind: Vlad Cordea (Energie & Resurse Naturale), Bogdan Mihai (Telecom, IT & Media), Bogdan Riti (Drept Societar / Fuziuni & Achiziţii), Andrei Georgescu (Dreptul Concurenţei şi IP) şi Liviu Viorel (Litigii civile şi comerciale), în timp ce alţi 8 avocaţi au fost promovaţi ca Senior Associates", respectiv: Alina Tacea, Alina Solschi, Andra Mihalache, Ioana Doboacă, Iuliana Iacob, Alexandra Vîjîiac, Iuliana Popa şi Andreea Piţurcă.


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos