Revista de Dreptul Familiei nr. 1/2024
Revista de Dreptul Familiei nr. 1/2024
Pret de coperta:
100,00 lei
Periodice
Revista de Dreptul Familiei nr. 1/2024

Pret de coperta:

100,00 lei

Disponibilitate: In stoc

Adauga in cos

Te contactam noi

Ridicare personala de la sediul UJmag
Comanda produsul si vino sa-l ridici din sediu azi, 08.30-17.00

Livrare prin curier
Timp estimat de livrare: 2 zile lucratoare

Termen de livrare

2 zile lucratoare

Reduceri

Oferte speciale exclusive

Comanda direct la

Telefon: 0733.673.555

Plateste cu cardul

Protectia platii online

Optiuni de achizitie



Asa cum am anuntat in luna februarie a.c., Revista de Dreptul Familiei a pasit in cel de-al saselea an de existenta prin indexarea sa (si) in baza de date ERIH PLUS (European Reference Index for the Humanities and Social Sciences), una dintre cele mai importante baze de date existente la nivel international.

In primul numar al Revistei din anul 2024 se regasesc rubricile deja consacrate, si anume: Studii, Jurisprudenta, Restitutio, Recenzii si Eveniment.

Mentinand bine-cunoscuta traditie, rubrica Studii abordeaza o tematica diversa, incitanta si, totodata, actuala.

Studiul de debut al rubricii, semnat de domnul avocat drd. Alin-Ioan Axente, este intitulat „Societatea infiintata de catre un sot cu aporturi neconsimtite de catre celalalt sot. Nulitatea societatii, daune-interese si alte solutii practice. In cuprinsul acestuia, autorul analizeaza profund si minutios sfera larga a implicatiilor juridice care decurg din utilizarea de catre unul dintre soti a bunurilor sotilor ori a bunurilor celuilalt sot pentru infiintarea unei societati, evidentiindu-se modul in care dispozitiile legale din sfera dreptului familiei interfereaza cu dreptul societar, dar si punctele de tensiune dintre cele doua planuri. Concluziile la care s-a ajuns au fost acelea caanularea societatii si lichidarea acesteia pentru nerespectarea regulilor din materia regimurilor matrimoniale apare ca un demers aproape imposibil, fiind instituite multiple filtre legale si judiciare pe parcursul carora se pot aplica mecanisme de asanare a nulitatii si de salvare a persoanei juridice insesi, care nu este decat in mod limitat expusa conflictelor familiale ale fondatorului sausi ca legiuitorul a instituit importante mecanisme de (re)echilibrare patrimoniala a sotilor, „care pot culmina chiar cu pierderea, de catre sotul asociat, a intregului pachet sau a unei parti din titlurile de valoare detinute in companie, astfel incat niciunul dintre soti sa nu fie lipsit de protectie juridica in situatia utilizarii neautorizate a bunurilor sale, dupa cum nici nu s-a permis imbogatirea nejustificata a acestuia pe seama valorii generate prin munca efectiva a celuilalt sot, in interiorul unei companii”.

Profesorul univ. dr. Javier Carrascosa González (Spania) abordeaza (prin analiza a peste cincizeci de hotarari judecatoresti spaniole), in cuprinsul studiului „Sustracción internacional de menores: custodia no ejercida de hecho y traslado consentido del menor de un país a otro en el Convenio de la Haya de 25 octubre 1980 y en la jurisprudencia española”, problemele rezultate din aplicarea Conventiei de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii, in ipoteza in care se pretinde ca autoritatea parinteasca asupra copilului nu a fost exercitata in fapt inainte de deplasarea acestuia si atunci cand se sustine ca deplasarea copilului a fost consimtita de titularii autoritatii parintesti.

Studiul „Cateva consideratii privind respectarea interesului superior al copilului in stabilirea filiatiei”, semnat de doamna dr. Cristiana-Mihaela Craciunescu, formator INM, readuce in atentie o tema centrala in materia dreptului familiei, si anume „interesul superior al copilului”, evidentiind dificultatile de definire a conceptului si reliefand ca semnificatiile pe care acesta le capata depind de aspectul concret dedus analizei si de experienta si viziunea instantei care solutioneaza cauzele. De asemenea, se semnaleaza faptul ca interpretarile pe care acest principiu le primeste in diferite domenii de reglementare si de aplicare a legii necesita o anumita coordonare, tocmai pentru a se conferi unitate si predictibilitate abordarii unei problematici atat de sensibile.

In continuare, colectivul de autori format din domnii profesori univ. dr. Aníbal Guzmán Ávalos si Eric Morales Reyes (Mexic) abordeaza problematica filiatiei in statul mexican Veracruz, reliefand in studiul La filiación en Veracruz: torpeza legislativa faptul ca aceasta ramane una dintre cele mai importante institutii de dreptul familiei, chiar daca in urma reformelor legislative, care uneori pun in discutie insasi protejarea interesului superior al copilului, si-a pierdut din coerenta.

Doamna conferentiar univ. dr. Lucia Irinescu aduce in atentia cititorilor o tema interesanta si de actualitate – „Custodia animalului de companie in cazul desfacerii casatoriei”, evidentiind faptul ca s-ar impune ca „legislatia sa nu mai trateze in acelasi mod animalele de companie si animalele, in general, precum orice alte lucruri neinsufletite si sa isi ajusteze standardele pentru bunastarea animalelor de companie in reglementari privind custodia acestora”.

Studiul „Un scurt periplu prin dreptul ibero-american – desfacerea casatoriei din perspectiva dreptului spaniol, argentinian si mexican”, semnat de domnul lector univ. asociat Bogdan Dumitru Moloman, ne poarta intr-o calatorie imaginara prin spatiul dreptului ibero-american, descriind modul in care divortul este reglementat in Spania, Argentina si Mexic. Expunand evolutia istorica a institutiei in fiecare tara, dar si resorturile care au stat in spatele unor reforme legislative, studiul permite nu doar o mai buna intelegere a cadrului normativ actual din aceste sisteme de drept, dar si posibile directii inspre care s-ar putea indrepta in viitor legislatia autohtona.

Domnul judecator dr. Ioan Ilies Neamt propune pentru acest numar un studiu intitulat sugestiv „I see you. Sau despre ascultarea copilului in procedurile administrative si judiciare care il privesc, cu un accent pe procedura divortului, in care analizeaza extensiv problematica asociata ascultarii copilului, punand accent pe litigiile de divort. Printre altele, autorul isi propune sa determine domeniul de aplicare al dreptului copilului de a fi ascultat, sa lamureasca functiile ascultarii si modul in care acestea trebuie integrate in procedura, sa identifice relevanta opiniei copilului si felul in care interfereaza cu procesul decizional si sa evidentieze cum ar trebui sa de deruleze efectiv procedura ascultarii. Abordarea substantial-procesuala a temei, dublata de conceptualizarea pentru prima data a unor aspecte cu relevanta practica semnificativa – precum functiile ascultarii –, dar si stabilirea unor repere clare si a rolului lor in procedura aduc o cu totul alta perspectiva asupra chestiunii ascultarii copilului decat cea existenta pana in prezent.

Studiul urmator, intitulat Il diritto di famiglia in Italia: mezzo secolo di riforme”, semnat de domnul profesor univ. emerit dr. Michele Sesta (Italia), supune atentiei, intr-o analiza de detaliu, reformele legislative care au avut loc in ultima jumatate de secol de la introducerea divortului in Italia, subliniind privatizarea progresiva a casatoriei si afirmarea legaturilor filiale ca o noua dimensiune sociala a relatiilor familiale.

Prin studiul „Aspecte generale cu privire la tehnologia smart contract si starea de minoritate”, domnul avocat drd. Ioan-Flavius Stanca abordeaza o tematica inovatoare, situata la intersectia dintre tehnologia Blockchain si dreptul civil roman. Concentrandu-se pe complexitatea juridica generata de contractele inteligente (Smart Contracts) incheiate de minori in mediul online, autorul evidentiaza precaritatea dreptului pozitiv in materie si formuleaza o serie de propuneri de imbunatatire a reglementarilor actuale avand ca scop o mai buna protectie a minorilor in era digitala.

Semnificatia si implicatiile muncii prestate in gospodarie de catre unul dintre soti sunt abordate de doamna notar stagiar Iulia-Maria Stanca in studiul „Munca in gospodarie prin prisma participarii la achizitii: un artificiu pentru mentinerea echilibrului patrimonial dintre soti?”. Remarcand insuficienta cadrului normativ, doamna notar propune, de lege ferenda, adoptarea unor prevederi legale prin care sa se reglementeze participarea la achizitii ca regim matrimonial distinct, precum si a regimului juridic aplicabil acestuia, aratand ca, „inspirandu-ne in continuare din legislatiile unde regimul participarii la achizitii prezinta o importanta incontestabila, asa cum se intampla in Elvetia sau Germania, acesta trebuie secondat de o serie de norme speciale – asadar, atat in Codul civil si in Codul de procedura civila, cat si, spre pilda, in Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, republicata”.

In sectiunea Jurisprudenta au fost publicate o serie de hotarari cu pregnanta relevanta practica, dintre care unele insotite de comentarii.

Primele doua decizii ale sectiunii sunt insotite de comentarii semnate de domnul judecator dr. Ioan Ilies Neamt si abordeaza problematica admisibilitatii cererii de atribuire la divort a beneficiului locuintei in lipsa unei cereri de partaj (dec. ICCJ nr. 7/2024) si a suplinirii de catre instanta de tutela a consimtamantului unuia dintre parinti pentru deplasarea in strainatate a copilului minor (dec. CC nr. 38/2024).

Celelalte trei hotarari, inserate doar in rezumat, abordeaza problematici privind: exercitarea autoritatii parintesti in mod exclusiv de catre tata (ordonanta presedintiala), calitatea procesuala activa in cauzele ce au ca obiect decaderea din exercitiul drepturilor parintesti, reprezentarea parintilor firesti prin curator special in procedura deschiderii adoptiei, in ipoteza in care nu pot fi gasiti (neconstitutionalitate).

Rubrica Restitutio include studiul cu tema „Unele probleme actuale in legatura cu domiciliul sotilor”, publicat de doamna Otilia Calmuschi in Revista de Studii si Cercetari Juridice nr. 3/1977.

Rubrica Recenzii aduce in atentie o lucrare actuala: Cristina Codruta Hageanu, Dreptul familiei, editia a 3-a, revizuita si adaugita, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2023, 528 pag. (recenzie semnata de domnul lector univ. asociat Bogdan Dumitru Moloman).

Ultima rubrica a acestui numar – Eveniment – prezinta evenimentele cu relevanta in materia dreptului familiei, care au avut loc in perioada octombrie 2023-mai 2024.

  • Titlu: Revista de Dreptul Familiei nr. 1/2024
  • Pret: 100,00 RON
  • ISBN: 2668-5698-24-01
  • Format: Academic
  • Pagini:
Votul cititorilor: (0 voturi)
Daca ai citit aceasta carte, spune si celorlalti cat de mult ti-a placut!
Vot:
Numele tau:
Email:
Titlu:
Parerea ta:
Calina Jugastru
Studii : Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1993); doctor în drept, 2000 (teza de doctorat Repararea prejudiciilor nepatrimoniale); stagiu de cercetare în cadrul programului Tempus Phare (2000, Rennes I, Franța); studii postdoctorale (2010-2013) în cadrul...

Citeste mai mult »

Ioan Ilies Neamt
Studii: - absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, precum și al masterului „Dreptul național și european al afacerilor” din cadrul aceleiași universități clujene; - absolvent al Institutului Național al Magistraturii;...

Citeste mai mult »

Bogdan Dumitru Moloman
Studii: doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara (2021-2024; data susținerii publice a tezei, 22 aprilie 2024); absolvent atât al Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2013), cât și al Facultății de...

Citeste mai mult »

Revista de Dreptul Familiei nr. 1/2024
Recomanda unui prieten
Comanda telefonica

Vrei sa faci o comanda si nu ai timp?
Introdu numarul de telefon, iar un operator UJmag.ro te va suna
in cel mai scurt timp si iti va cere telefonic restul datelor necesare.

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos