Evenimente 2017

Seminar de Pregatire Profesionala – UNPIR Constanta 2017 02 septembrie, 2017
Seminar de Pregatire Profesionala – UNPIR Constanta 2017

În zilele de 1 şi 2 septembrie, Aula Bibliotecii Universităţii Ovidius din Constanţa a fost locul de desfăşurare al Seminarului de Pregătire Profesională a practicienilor în insolvenţă organizat de Filialele UNPIR Constanţa şi Bucureşti, în colaborare cu Institutul Notarial Român, Camera Notarilor Publici Constanţa, CEJ Constanţa, Baroul Constanţa şi Editura Universul Juridic.

Cuvântul de deschidere al colocviul i-a revenit domnului av. drd. Cătălin Andrei Dascăl, Preşedintele UNPIR Filiala Bucureşti, care a mulţumit gazdelor şi entităţilor implicate în organizare, precum şi invitaţilor prezenţi în sală, între care îi amintim pe jud. Pascu Sanda Ioana (Preşedinte Secţia a II-a Civilă a Tribunalului Constanţa), Laura Badiu (Preşedintele Camerei Notarilor Publici din Bucureşti), jud. Staicu Aniela (Tribunalul Constanţa), Mariana Burtavel (Vicepreşedinte Tribunalul Giurgiu), jud. Gabriela Rotaru (Vicepreşedinte Tribunalul Teleorman).

În continuare, a urmat cuvântul domnului Niculae Bălan, Preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, care s-a arătat deosebit de încântat de organizarea seminarului de la Constanţa şi de temele care urmau a fi prezentate. De asemenea, a punctat noile colaborări ale profesiei şi apropieri ale relaţiilor cu entităţile co-organizatoare şi nu numai, precum şi câteva aspecte ale profesiei de practician în insolvenţă care ar putea fi modificate în viitorul apropiat.

Următorul discurs introductiv a fost cel al domnului Gabriel Grigore, Decanul Baroului Constanţa şi reprezentant al Universităţii Ovidius la această conferinţă. Domnia sa a vorbit despre importanţa organizării acestor conferinţe profesionale, precum si faptul că prezenţa studenţilor la acestea ar fi de un real folos pentru viitorii practicieni ai dreptului, indiferent de ramura pe care se vor specializa.

De asemenea, doamna conf. univ. dr. Manuela Tăbăraş de la Institutul Notarial Român, a ţinut să mulţumească prin discursul domniei sale organizatorilor conferinţei şi să exprime necesitatea mai multor conferinţe care să adune în acelaşi loc toate cele patru profesii juridice implicate în procedura insolvenţei.

Seria cuvintelor de deschidere a fost încheiată de doamna Cristina Stroie, Preşedintele UNPIR Filila Constanţa, care a "divulgat" numele iniţiatoarei acestei conferinţe comune, care sa reunească toate cele patru profesii, doamna Anca Cristina Sîrbu, Vicepreşedinte UNPIR.

Moderatorii primei zile a conferinţei au fost av. drd. Cătălin Andrei Dascăl (Preşedinte UNPIR Filialei Bucureşti) şi conf. univ. dr. Manuela Tăbăraş (Institutul Notarial Român), prima temă a zilei fiind cea a domnului Cornel Ionaşcu (Preşedinte Instanţa Superioară de Disciplină UNPIR) – "Raport întocmit conform prevederilor art.92 din Legea 85/2014 între obligaţie legală şi dificultăţi practice", urmat fiind de asist. univ. drd. Adrian Hărătău (Universitatea Nicolae Titulescu, Departamentul Ştiinte Penale), cu tema "Bancruta frauduloasă – aspecte teoretice şi de practică judiciară relevante în activitatea practicienilor în insolvenţă".

După o scurtă pauză, conferinţa a continuat cu prezentările "Bancruta – istoric, evoluţie şi lacune în reglementare" (av. drd. Cătălin Andrei Dascăl – Preşedintele UNPIR Filiala Bucureşti), "Autentificarea transferurilor de proprietate asupra bunurilor imobile vândute în procedura insolvenţei. Perspectivele legii insolvenţei persoanelor fizice asupra activităţii notariale; competenţele notarului public în această procedură" (conf. univ. dr. Manuela Tăbăraş – Institutul Notarial Român) şi "Regimul creanţelor curente în procedura insolvenţei. Drepturile creditorilor" (Bogdan Biter – practician în insolvenţă Consulta 99 S.P.R.L.)

Cea de-a doua zi a conferinţei a fost moderată de drd. Cristina Stroie – Preşedintele UNPIR Filiala Constanţa, şi de av. dr. Gabriel Grigore, Decanul Baroului Constanţa. Speakerii prezenţi în această zi au fost av. Anca Cristina Sîrbu (Vicepreşedinte UNPIR), drd. Cristina Stroie (Preşedinte UNPIR Filiala Constanţa), conf. univ. dr. Carmen Pălăcean (Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Drept), av. dr. Gabriel Grigore (Decanul Baroului Constanţa), Alina Zechiu (practician în insolvenţă BDO Business Restructuring S.P.R.L.), lect. univ. dr., av. Maria Căzănel (Universitatea Ovidius Constanţa, Facultatea de Drept şi Ştiinte Administrative, practician în insolvenţă). Între temele abordate în cea de-a doua zi amintim "Planul de reorganizare – Implicaţii juridice şi economice", "Insolvenţa persoanelor fizice prin prisma reglementărilor cuprinse în Legea nr. 151/2015. Aspecte generale: scopul legii, principiile, domeniul de aplicare, formele procedurii şi iniţierea procedurii", "Interpretarea unor dispoziţii în materia insolvenţei – ICCJ, Curtea Constituţională", "Aplicarea în paralel a răspunderii pentru contribuirea la apariţia stării de insolvenţă cu răspunderea solidară reglementată de Codul de procedură fiscală", precum şi "Sechestrul penal în procedura insolvenţei".

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos