Evenimente 2017

Seminar Pregatire Profesionala – UNPIR Filiala Iasi 06 octombrie, 2017
Seminar Pregatire Profesionala – UNPIR Filiala Iasi

Vineri, 6 octombrie, Hotel Ramada din Iaşi a găzduit Seminarul de pregătire profesională organizat de filiala Iaşi a UNPIR.

După un scurt cuvânt introductiv al doamnei Ioana Moisescu, Preşedinte UNPIR Iaşi, lucrările conferinţei au debutat cu tema doamnei av. Irina Şarcane, membru în Consiliul Stiinţific al INPPI, care a vorbit despre atribuţiile practicianului în insolvenţă. A fost urmată de domnul Dorel Florin Bîtcă, specialist arhivar, care a vorbit despre arhivarea documentelor în procedura insolvenţei şi obligaţiile care revin practicienilor în insolvenţă conform legislației în vigoare.

În continuare, ec. Florin Bălescu, practician în insolvenţă, asociat coordonator BFJ Consulting Group SPRL, a prezentat tema "Evaluarea pentru insolvenţă", urmat fiind de doamna conf. univ. dr. Carmen Pălăcean, asociat unic Royal Insolv IPURL – "Insolvenţa persoanelor fizice prin prisma reglementărilor cuprinse în Legea nr. 151/2015 şi a normelor metodologice de aplicare.

Amintim prezenţa doamnei jud. Anca Trandafir, Preşedintele Secţiei de Contencios administrativ a Tribunalului Iaşi, a doamnei Oana Pipernea, judecător sindic la Tribunalul Iaşi, precum şi a doamnei jud. Lorena Tarlion, Preşedintele Tribunalului Iaşi, care a vorbit despre implementarea dosarului electronic.

Ultima temă prezentată la seminar a vizat proiectul de "directivă europeană privind ameliorarea legislaţiei referitoare la restructurările preventive şi unele oprelişti existente în legislaţie", subiect abordat de domnul av. Stan Tîrnoveanu, prim-vicepreşedinte UNPIR, partener ZRP Insolvency SPRL.

slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos