Vineri, 26 noiembrie, Facultatea de drept, Universitatea din Bucuresti, a organizat o festivitate de omagiere a 7 dintre profesorii sai cei mai reprezentativi
Vineri, 26 noiembrie, Facultatea de drept, Universitatea din Bucuresti, a organizat o festivitate de omagiere a 7 dintre profesorii sai cei mai reprezentativi, 5 dintre domniile lor - Daniela Marinescu, Emilian Stancu, Ion Neagu, Constantin Mitrache, Emil Molcut la implinirea a 70 de ani iar profesorii Emil Cernea si Stancu D. Carpenaru fiind omagiati pentru intreaga activitate in slujba Facultatii de drept.
A fost o ceremonie emotionanta, in sala fiind prezenti aproximativ 70 de cadre didactice si prieteni ai sarbatoritilor.
La ceremonie a participat si rectorul Universitatii din Bucuresti dl Ion Panzaru care a transmis mesajul Universitatii din Bucuresti celor sarbatoriti dar si organizatorilor.
Au fost inmanate sarbatoritilor diplome de excelenta si medalii imprimate cu chipul lor.
Profesorilor care au implinit 70 de ani, cu sprijinul Editurii UNIVERSUL JURIDIC, le-a fost dedicat un volum omagial care cuprinde gandurile colegilor, discipolilor sau studentilor domniilor lor.