Evenimente 2011

Ziua Justitiei – Uniunea Juristilor din Romania 01 iulie, 2011
Ziua Justitiei – Uniunea Juristilor din Romania

Uniunea Juriştilor din România a organizat, vineri, 1 iulie, simpozionul naţional cu tema „Supremaţia Constituţiei – deziderat şi realitate”, consacrat Zilei Justiţiei.
Reuniunea a supus dezbaterii unele probleme cu care se confruntă instituţiile statului de drept în procesul de aplicare a Legii fundamentale, precum şi oportunitatea unei noi revizuiri a Constituţiei.
În cadrul simpozionului a fost marcată şi împlinirea a 140 de ani de la apariţia revistei „Dreptul”, publicaţie editată de Uniunea Juriştilor din România.
Cuvântul de deschidere al reuniunii i-a revenit domnului magistrat dr. Dieter Schlafen, expert U.E., care a ţinut o cuvântare despre „Sistemul constituţional din Germania”.
Printre diplomaţii prezenţi s-au numărat Excelenţa Sa Philippe Beke, ambasadorul Belgiei în România, şi Julia Kohlheim, şefa Secţiei juridice şi consulare a Ambasadei Republicii Federale Germania în România.
Câţiva dintre cei prezenţi în sală, între care şi Excelenţa Sa dr. Eldar Hasanov, ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, au transmis mesaje de salut reprezentanţii unor instituţii de profil juridic şi ai corpului diplomatic.
Moderatorul reuniunii a fost dr. Gavril Iosif Chiuzbaian, preşedintele Uniunii Juriştilor din România, iar între cei care au luat cuvântul s-au numărat prof. univ. dr. Ioan Alexandru, preşedintele Secţiei de drept public din cadrul U.J.R., prof. univ. dr. Şerban Beligrădeanu, redactor-şef al revistei „Dreptul”, prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, lect. univ. dr. Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor, prof. univ. dr. Honoris Causa Dumitru Mazilu, membru al Academiei Diplomatice Internaţionale, prof. univ. dr. Mona Pivniceru, judecător, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor, prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, preşedintele Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu” şi prof. univ. dr. Florin Vasilescu.

slider
slider
slider
slider
slider
slider
slider


Vezi toate evenimentele »

Aboneaza-te la newsletter
Fii la curent cu reducerile!

Parteneri Gold:
Parteneri Silver:
Parteneri Media:
Va recomandam:

Copyright 2008-2024 Universul Juridic Magazin SRL. Toate drepturile rezervate

Comanda prin telefon

0733.673.555
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Precomanda cu plata in avans
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc.
UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc.
Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine.
Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Adauga in cos