Augustin Fuerea

Născut la data de 15 aprilie 1959, domnul profesor universitar doctor Augustin Fuerea a absolvit cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1989.

În anul 1995 a absolvit cursurile şcolii doctorale din cadrul Universităţii din Bucureşti, având teza de doctorat „Regimul juridic al străinilor în dreptul intern şi în dreptul internaţional privat”.

În anul 1995, 1996 şi 1997 a urmat cursuri privind politica de securitate comună în cadrul NATO, mai întâi la Cartierul General de la Bruxelles, apoi în anii următori la Garmmisch, respectiv Oberamergau, în Germania.

Ulterior, în anul 1999 a urmat un curs de perfecţionare în limba engleză organizat de Centrul de Limbi Străine din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare, iar în naul 2004 a absolvit cursul pentru formarea de mediatori organizat de Curtea Europeană de Arbitraj (CCIRB & Assises des institutions arbitrales méditerranéenes et du Moyen Orient).

În anul 1995 şi-a început cariera didactică, parcurgând toate treptele şi obţinând toate gradele universitare, mai întâi în cadrul Universităţii din Bucureşti, apoi în cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

Începând cu anul 2005 este conducător de doctorat în domeniul Drept în cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

Domnul profesor universitar doctor Augustin Fuerea a publicat peste 29 de cărţi, monografii, materiale de studii, 76 de Articole publicate în reviste cu ISBN şi a participat la 12 conferinţe internaţionale, precum şi la 30 de conferinţe interne. De asemenea, a fost de 12 ori membru în comitete de organizare sau ştiinţifice ale unor conferinţe.

În prezent lucrează la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu în cadrul Catedrei de ştiinţe penale şi drept public, contribuind la dezvoltarea teoretică a conceptelor, instituţiilor şi fundamentelor Dreptului comunitar.

Sursa: http://www.univnt.ro/ro/personalitati_din_universitate/fuerea_augustin.html

Augustin Fuerea

Nu pierde

NOUTATILE!

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele carti publicate de Augustin Fuerea



Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc. UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Selecteaza cantitatea dorita:
| NU PRECOMAND »
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc. Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.

Doresc sa rezerv buc.
| NU REZERV »
Adauga in cos
Alege o carte pe care o vei primi gratuit odata cu comandarea acestei carti: